Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

În sprijinul agricultorilor din nord de ţară: Agro Expo Bucovina – ediţia a VI-a

Timp de trei zile, Centrul Economic Bucovina din Salcea – Suceava a găzduit cea de a VI-a ediţie a Târgului Naţional de Agricultură şi Industrie Agroalimentară „Agro Expo Bucovina“.

Organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Grupul Dorna şi Consiliul Judeţean Suceava, manifestarea şi-a propus să contribuie la dezvoltarea în continuare a agriculturii şi industriei de profil din această parte a ţării, aducând în atenţie ultimele realizări ale producătorilor recunoscuţi din domeniile industriei alimentare, maşini şi utilaje agricole, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, tehnologii de creştere a animalelor, furaje, metode de hrănire şi de distribuţie a hranei, medicamente de uz veterinar, flori, echipamente şi unelte pentru horticultură etc.

Mai aproape de nevoile fermierilor

Cu 35% mai mulţi expozanţi ca anul trecut, adică peste 40 de firme din 12 judeţe, şi-au prezentat produsele la acest târg, care cunoaşte cu fiecare ediţie o continuă dezvoltare, aşa cum a subliniat domnul ing. Gabriel Lucian Grigoriu (foto), director general adjunct al CCIA.

Vizitatorii au putut vedea şi achiziţiona ultimele realizări ale marilor producători din diverse domenii. Am aminti aici New Holland, Valtra, IMUM Banat, John Deere, Ceahlăul Piatra Neamţ ş.a.

De un deosebit interes s-au bucurat produsele firmelor care oferă utilaje pentru gospodăriile individuale şi fermele mici, specifice judeţului Suceava, cum ar fi SC Rudis din Craiova.

În prim-plan, agricultura ecologică

Programul târgului „Agro Expo Bucovina” a cuprins şi alte manifestări, între care seminarul Agricultura ecologică – prezent şi perspective de dezvoltare, organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi CCIA Suceava.

La lucrările simpozionului au participat reprezentanţi ai ministerului de resort, cadre didactice universitare şi cercetători, specialişti din agricultura judeţului-gazdă, numeroşi fermieri interesaţi în dezvoltarea acestei ramuri de viitor din agricultura românească.

Comunicarea prezentată de doamna consilier Beatrice Botusan, (foto) de la DADR Suceava, a reliefat interesul manifestat de agricultorii din judeţul Suceava, judeţ care deţine o pondere mare în structura agriculturii ecologice la nivelul ţării.

Aici funcţionează 46 de ferme în principal de bovine, peste trei mii de producători de lapte ecologic, procesatori de lapte eco, care produc caşcaval, şvaiţer, unt etc, apicultori cu circa 1.700 de stupi, iar agricultura ecologică se practică pe o suprafaţă de 13.485 ha şi sunt exploatate în regim ecologic 10.171 bovine, 1.223 porcine şi un număr însemnat de ovine şi caprine.

Alte comunicări au prezentat reguli şi principii în producţia vegetală, animalieră şi în apicultura ecologică. De asemenea, au fost supuse atenţiei rezultate ale cercetărilor cu privire la combaterea biologică în pomicultura ecologică sau specificul marketingului în această formă a agriculturii.

Lucrările simpozionului s-au încheiat cu masa rotundă pe tema Sistemul de notificare şi înregistrare a operatorilor în agricultura ecologică, subiect care s-a bucurat de un deosebit interes pentru fermierii ce doresc să devină, într-un viitor cât mai apropiat, operatori în agricultura ecologică.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

Vizualizari: 334



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI