Imprimati articolul

Au şi iepurii viaţa lor

• Impactul creşterii în cuşti şi în semicolonie a iepurilor domestici asupra producţiei de carne şi a comportamentului acestora.

Scopul şi importanţa creşterii în cuşti şi în semicolonie a iepurilor constă în obţinerea unui număr cât mai mare de animale care să se bucure de sănătate, să aibă un ritm cât mai intens de creştere, carne cât mai multă şi mai bună calitativ, să se realizeze un consum specific redus şi blănuri valoroase.

Aceste obiective pot fi atinse prin asigurarea unor condiţii de hrană şi adăpostire conform cu recomandările ştiinţifice şi cu cerinţele lor biologice. Aplicarea metodei duce, în final, la obţinerea scopurilor menţionate mai ales în cazul creşterii în semicolonie, chiar dacă fondul genetic este mai puţin valoros.

Crescătorul, prin intermediul unor astfel de condiţii, poate pune în evidenţă potenţialul genetic al exemplarelor pe care le deţine.

Practicarea acestei tehnologii determină o valorificare superioară a condiţiilor naturale de mediu, cu impact pozitiv şi asupra comportamentului speciei, spre deosebire de creşterea în cuşti din lemn, unde condiţiile artificiale (de captivitate) diminuează sporirea producţiei de carne şi blănuri.

Se cunoaşte faptul că iepurii se adaptează greu, iar la vârsta adultă preferă să stea singuri. Fiind animale mobile, le place să sară, să roadă, să stea mai mult în libertate, şi nu în captivitate. Comportamentul alimentar nestingherit joacă un rol important, în sensul că sistemul trebuie să permită cu uşurinţă accesul animalelor la hrănire, adăpare şi al îngrijitorului.

Din acest punct de vedere, creşterea în semicolonii asigură efectul dorit de crescător pentru că iepurii îşi construiesc vizuine singuri, dar li se aduce hrana, tineretul se creşte în şoproane, şi nu în „cuşti din lemn“, care împiedică dezvoltarea liberă, benefică pentru iepuri.

Există şi dezavantaje ale acestui tip de creştere: bătăile între animale, monta nu poate fi dirijată şi nu se cunoaşte ascendenţa după taţi, iar în caz de boală animalele se tratează greu.

Prevenirea bolilor

Dintre bolile grave, specifice iepurilor, amintim Mixomatoza, care este caracterizată prin tumefierea neucoxelor şi prezenţa mixoacnelor localizate preponderent la nivelul pielii capului şi organelor genitale. Sub aspect economic se înregistrează pagube considerabile prin mortalitate în procent foarte mare.

Într-un episod de Mixomatoză, practic întreg efectivul de iepuri al unei crescătorii este decimat. În focarele noi, în lipsa imonoprofilaxiei, toţi iepurii mor, desfiinţând practic crescătoria.

Prevenirea şi combaterea mixomatozei prin restricţii de circulaţie şi imonoprofilaxie antrenează alte pierderi cauzate tot de această boală. În plus, animalele nu pot fi sacrificate în vederea consumului alimentar. În situaţia fericită în care fluxul tehnologic şi microclimatul sunt dirijate, pericolul unor astfel de boli grave specifice iepurilor este în mare măsură diminuat.

Drd. Bicu DUMITRU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii