Imprimati articolul

Cercetarea agricolă, în etapa ei cea mai critică

În Aula Academiei de Ştiinţe Agricole, preşedintele Academiei, Cristian Hera, a prezentat în faţa unei audienţe care a reunit şi personalităţi de marcă din afara instituţiei, un bilanţ al realizărilor ştiinţifice şi economice.

Elementele dominante ale raportului sunt mai ales neîmplinirile.

Concluzia finală este că niciodată în cei 80 ani de existenţă, această înaltă instituţie academică n-a parcurs o perioadă atât de dificilă ca astăzi. Cauzele evidenţiate de academicianul Cristian Hera ţin de: decalajul financiar, tehnic şi uman.

Odată cu aderarea la UE, se constată din ce în ce mai evident marele decalaj care desparte cercetarea agricolă din ţara noastră de celelalte ţări; în susţinerea financiară, în dotare, în forţa resurselor umane. Toate acestea demonstrează că suntem într-un moment de grea cumpănă, hotărâtor pentru viitorul cercetării ştiinţifice agricole româneşti.

Deşi avem încă rezultate care pot fi utilizate cu succes în practica agricolă, cercetarea trebuie să fie în permanenţă generatoare de noutăţi.

Cu profund regret trebuie să afirm că reducerea potenţialului cercetării agricole româneşti a atins un nivel alarmant, de la care reconstrucţia sistemului de cercetare-dezvoltare va fi extrem de dificilă.

Decapitalizare

Dificultăţile cu care se confruntă activitatea de cercetare sunt generate de mai multe cauze, dar o să mă opresc pe scurt numai asupra câtorva:

• Decapitalizarea unităţilor de cercetare din cauza lipsei, timp de 20 de ani, a investiţiilor pentru dotare şi retehnologizare şi a diminuării fondurilor pentru cercetarea ştiinţifică agricolă la mai puţin de 20% faţă de necesar.

Finanţarea extrabugetară stabilită prin legislaţia actuală în vigoare, realizată din producţia proprie pe terenurile concesionate de la Administraţia Domeniului Statului, este cu totul insuficientă, mai ales în conjunctura în care suprafeţele au fost reduse substanţial, multe dintre acestea în mod abuziv de către Comisiile Judeţene de Fond Funciar, iar veniturile obţinute, destul de reduse, sunt folosite prioritar pentru un nou ciclu agricol.

Cine are interesul să tergiverseze Legea cercetării?

Un răspuns corect la această întrebare ar putea aduce în faţa băncii acuzării inclusiv oameni din structurile administrative ale Ministerului Agriculturii.

Lipsa unei legislaţii care să asigure siguranţa şi stabilitatea dezvoltării cercetării ştiinţifice agricole este un act premeditat. În elaborarea lui sunt implicaţi oameni care au condus din umbră jaful agriculturii româneşti.

Faţă de această situaţie, preşedintele Academiei a readus în atenţie Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare şi a ASAS care a fost adoptat în unanimitate de cele două Comisii din Senat în luna octombrie a anului trecut, iar pe data de 11 decembrie 2007 a fost aprobat în unanimitate de către Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor.

De la data de 11 decembrie până în prezent, Proiectul de lege se găseşte pentru avizare la Comisia de Învăţământ şi Ştiinţă a Camerei Deputaţilor, în care au fost programate mai multe şedinţe, unele fiind amânate din lipsă de cvorum, iar la patru dintre ele discuţiile purtându-se fără nici o finalizare.

Proiectul de Lege are în vedere reorganizarea sistemului de cercetare-dezvoltare, prin concentrarea activităţii într-un număr mai mic de unităţi, dimensionarea suprafeţelor aferente acestora la nivelul obiectivelor de cercetare, separarea sectorului de cercetare de sectorul de producţie şi reorganizarea unor unităţi care nu mai au potenţial de cercetare în societăţi comerciale.

Proiectul de Lege prevede alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru finanţarea activităţii de bază a cercetării ştiinţifice.

Finanţarea de la bugetul de stat a fost propusă având în vedere alinierea la sistemele de susţinere a activităţii de cercetare din cadrul statelor membre ale UE în proporţie de 60 – 80%, sisteme prin care se garantează realizarea obiectivului major comunitar de dezvoltare social-economică, bazat pe cunoaşterea ştiinţifică, capabilă să genereze progres tehnologic şi inovare pentru dezvoltarea unei agriculturi multifuncţionale, ca bază pentru progresul spaţiului rural.

Resursele umane din cercetarea ştiinţifică românească, formate la şcoala unor renumiţi predecesori, au însumat un potenţial remarcabil pentru îmbogăţirea tezaurului de cunoaştere prin crearea de organisme biologice, cu însuşiri superioare, bine adaptate la condiţiile diverse de climă şi sol din ţara noastră, tehnologii pentru diferitele sisteme de agricultură, programe de protecţia plantelor, de creştere şi sănătate a animalelor, producerea de sămânţă şi material săditor, tehnologii de procesare a produselor agricole primare, modernizarea tehnicii de mecanizare a lucrărilor agricole.

Toate aceste realizări se cer continuate şi adaptate la noile condiţii impuse de modificările climatice, de diversitatea practicilor producţiei agricole, precum şi de cerinţele consumatorilor.

Insist asupra stagnării şi reducerii potenţialului de cercetare întrucât, în momentul de faţă, un obiectiv major pentru viitorul naţiunii îl reprezintă dezvoltarea la nivelul standardelor europene şi mondiale, imposibil de realizat cu resurse umane diminuate şi în curs de deprofesionalizare.

Parteneriatul public privat, o posibilă soluţie

Actualul Proiect de Lege include Proiectul privind parteneriatul public-privat pentru cercetarea ştiinţifică din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare şi din unităţile de învăţământ agricol şi silvic şi Proiectul privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“.

Importanţa legiferării parteneriatul public privat este semnificativă, mai ales în condiţiile separării sectorului de cercetare de cel de dezvoltare, pentru menţinerea, prin investiţii private, a unui sistem corespunzător de producere de sămânţă.

În lipsa unui astfel de sistem, vom deveni tributari importului de sămânţă produsă din materiale biologice mai puţin adecvate condiţiilor caracteristice ţării noastre.
Importul de sămânţă va agrava situaţia existentă în economia naţională, România devenind ţară importatoare nu numai de produse agroalimentare, ci şi de soiuri de hibrizi de plante de cultură şi de rase de animale, în ciuda potenţialului agricol care o plasează pe locul 6-7 în Uniunea Europeană.

Luminiţa Pandrea
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii