Imprimati articolul

Legume rare, de care avem mare nevoie

Varza de Bruxelles

Se cultivă pentru verzişoarele care se formează la baza frunzelor. Utilizarea în alimentaţie se justifică prin gustul plăcut şi conţinutul bogat în vitamine şi săruri minerale. În ţările dezvoltate, cererea pentru această legumă este ridicată, în timp ce la noi se cultivă pe suprafeţe reduse, în jurul marilor oraşe din Banat şi Transilvania.
 
Varza de Bruxelles are cerinţe asemănătoare faţă de factorii de mediu ca şi varza albă, şi, implicit, tehnologii de cultură apropiate.

La începutul lunii aprilie, se produc răsadurile, urmând ca acestea să fie plantate la distanţe de 70-80 cm între rânduri şi 40 cm între plante/rând, la începutul lunii iunie.

Perioada de consum se poate prelungi prin păstrarea verzişoarelor în stare congelată.

Sparanghelul

Partea comestibilă o reprezintă lăstarii tineri. Legumă de primă apariţie, primăvara, sparanghelul este solicitat mai ales la export. El poate fi găsit şi în supermarketurile noastre, dar la preţuri ridicate, exorbitante (47 lei/legătura cu 11 lăstari).

La noi în ţară, cultura ocupa, până în 1989, suprafeţe de aproximativ 400 de ha, însă în prezent se mai cultivă doar sporadic de către amatori. Protejarea şi forţarea culturii direct în câmp sau în răsadniţe şi sere permite recoltarea timpurie şi o mai bună eşalonare a livrărilor.

Această cultură are o durată economică de aproximativ 10-12 ani, nu necesită lucrări de înaltă specializare, astfel încât poate fi la îndemâna oricărui mic grădinar.

Anghinarea

Se cultivă pentru inflorescenţele de la care se consumă receptaculul. El poate fi pregătit într-o gamă largă de preparate culinare, fierte, marinate sau murate.

Datorită principiilor active din plantă, anghinarea are şi întrebuinţări farmaceutice şi medicinale. În ţara noastră, se găseşte mai rar ca plantă legumicolă, în zona de sud a ţării, ocupând însă suprafeţe mai mari ca plantă medicinală. Preferate sunt cultura prin răsad sau drajoni, care asigură uniformitate şi producţii mai mari decât cea prin însemânări directe.

Răsadurile sau drajonii se plantează în câmp, începând cu jumătatea a doua a lunii aprilie. O cultură de anghinare este rentabilă 3-4 ani, dar se recomandă desfiinţarea după 3 ani, în vederea obţinerii materialului pentru înmulţirea vegetativă.

Feniculul de Florenţa

Prezintă o importanţă deosebită datorită conţinutului său bogat în vitamine, săruri minerale şi uleiuri eterice şi se cultivă atât ca plantă legumicolă, cât şi medicinală.  Fructele feniculului se folosesc atât pentru aromatizarea unor mâncăruri sau băuturi, cât şi în industria de conserve, panificaţie, cofetărie şi medicamente.

Specie de origine mediteraneeană, feniculul este răspândit în cultură în Franţa, Italia, Spania şi SUA. În ţara noastră este o plantă aproape necunoscută, deşi are condiţii prielnice de cultură. Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct în câmp şi mai rar prin răsad. Terenul destinat acestei culturi trebuie să fie plan sau uşor înclinat, nivelat cât mai bine şi cu posibilităţi de irigare pe tot parcursul anului.

Se seamănă la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, în două-trei serii, pentru a se recolta eşalonat. Se seamănă la adâncimea de 2-3 cm, folosindu-se 8-10 kg de sămânţă/ha.

Plantarea răsadurilor în câmp se face la sfârşitul lunii mai, distanţa între rânduri şi plante pe rând fiind fie de 10-14 cm/rând, fie de 30 cm/rând.

Recoltarea se efectuează când partea îngroşată a ajuns la mărimea specifică soiului.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii