Imprimati articolul

Buzunarul ţăranului plânge de foame

Mămicile tinere au auzit, poate, că mai marii administratori ai ţării au decis să nu mai mărească alocaţiile pentru copii, pentru că aceasta ar putea să aibă „efectul nedorit al creşterii numărului de copii în familiile sărace, care altfel vor trăi numai din alocaţii...“

Sunt părinţi care beau alocaţiile copiilor, iar când nu le mai ajung îi trimit pe cei mici la cerşit şi înjură statul că „nu le dă“? Sunt! Şi ce faci ca să-i înveţi minte, să-i aduci pe drumul cel bun, pedepseşti toate familiile pentru vinovăţii care aparţin doar unora?; pe care de fapt, nu-i ştii nici câţi sunt, nici ce identitate au?

Dar toate acestea au „parfumul“ miezului de prostie. Există, însă, nu numai în comunitatea noastră „creştină“, ci mai peste tot în lume, o înţelegere poruncită de suflet să nu fie umilit omul sărac sau sărăcit (poate chiar şi de tine, umilitorule).

Dihorul, după ce face treaba aceea împuţită paralizând vietăţile din jur, fuge, se ascunde şi nu mai trece pe la locul faptei; are, probabil, un simţ pe care noi oamenii îl numim ruşine; administratorul-dihor nu este rău de scârbă şi în loc să prezinte scuze, se dă lovit de amnezie şi repetă discursurile de acum patru ani, zece ani despre programul de izgonire a sărăciei din satul românesc. Păi, dacă v-a cuprins febra galopantă a grijii pentru viaţa ţăranului (ce ghinion, chiar acum, în prag de alegeri!) începeţi cu MĂRARUL!

De ce cu mărarul scris cu majuscule? Iată de ce: într-o noapte de la sfârşit de martie, la Bursa de Gros - Rahova, un tânăr ţăran îl îmbia pe achizitor să miroasă două legături de mărar: una mai făţoasă, alta obişnuită; făţoasa mirosea a orice, numai a mărar nu; cealaltă avea aroma proaspătă a mărarului-mărar.

„Nu cumpără mărarul meu nici cu 40 de bani, deşi la magazin îl dă cu doi lei; îi place mărarul adus de la turc, e mai ieftin, că e subvenţionat; noi ce să facem dacă n-avem niciun sprijin pentru legumele noastre? Buzunarul ţăranului plânge de foame, domnilor!”

Ţăranul nu-şi trimite copiii la cerşit şi nu cere pomeni: el ştie din moşi-strămoşi că pomana nu vindecă, ci doar amăgeşte!

P.S.: Un scurt paragraf din doctrina unei străvechi filozofii, la care adaug în paranteze două cuvinte: „...copiii tăi nu sunt doar cei pe care i-ai făcut, căci tu însuţi aparţii tuturor oamenilor lumii (ţării) şi toţi copii pământului (românesc) sunt ai tăi“.

Anghel PARASCHIV
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii