Imprimati articolul

De vorbă cu florile

„Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blânde...
Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!“
(Dimitrie Anghel – „În grădină“)

În primăvara aceasta am fost la Serele Vitan mai devreme decât în alţi ani. Construcţii înalte din beton şi sticlă ameninţă şi ce-a mai rămas din vestitele sere de altădată. Acolo l-am cunoscut pe inginerul Marin Spiridon, omul care „stă de vorbă“ cu florile.

De când? îl întreb. Din 1990, când serele au fost puse în vânzare, iar angajaţii au avut prioritate la cumpărare. Pentru că soţia dumnealui lucra, din 1977, la Florăria serelor, au decis s-o cumpere. Au achitat în rate, dar greul a venit după aceea. Pentru că era în stare de degradare, au fost necesare investiţii mari.

Marea dezamăgire: muncitorii!

Cumpătat la vorbă, dl Spiridon trebuie iscodit pentru a afla câte ceva de la el. Îl întreb, dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar mai alege afacerea aceasta? Nu, e prea greu! Pe timpul iernii stă în seră şi ziua, şi noaptea. Oricând se poate sparge o ţeavă, se poate defecta un robinet şi, dacă n-ar avea căldură o noapte, florile ar îngheţa. Nu are angajaţi? Ba da, însă a fost dezamăgit de multe ori. Tinerii nu vin. Până în ’97-’98, veneau în vacanţe şi munceau ca zilieri, apoi a apărut Internetul şi nu-i mai scoţi din casă.

Sunt perioade când e nevoie de multă forţă de muncă, dar nu poţi angaja permanent, pentru că e doar o situaţie temporară. Mai vine atunci băiatul dânsului (are 20 de ani), dar  nu ştie prea multe despre cultivarea florilor şi nici nu prea-i place.

Un autodidact!

Dl Spiridon este un autodidact; fără să fi avut pregătire de specialitate, a învăţat singur tot ce ştie despre flori, a studiat multe cărţi.

S-a axat pe producerea de flori, dintre care freziile ocupă cea mai mare parte; mai cultivă cală şi gerbera, dar în cantitate mică.

În timp ce vorbim, ne plimbăm printre straturile de flori. Uneori, dl Spiridon se apleacă pentru a îndrepta câte o floare prin plasa de susţinere, uşor, cu grijă, şoptindu-i, parcă, ceva.

E greu să cultivi flori? Da, e greu. După înflorire, în aprilie-mai, plantele se scot, se pun la uscat, iar în august se replantează şi apoi începe îngrijirea lor. Înainte foloseau ca îngrăşământ gunoiul de grajd (te rugau fermierii cu el), acum fermele s-au împuţinat, iar cele care mai sunt se află departe şi transportul costă foarte mult.

Concurenţa care macină

Înainte toţi cumpărau de aici flori, acum importul e foarte mare şi, în timp ce străinii sunt subvenţionaţi de stat pentru a ieşi cu produse ieftine pe piaţă, la noi e din ce în ce mai greu. Producţia de flori o valorifică prin magazinul propriu (o mică parte), dar cea mai mare parte, prin florării care le iau de aici şi le duc în piaţa de flori.

Cultivarea florilor, ca, de altfel, orice ramură a agriculturii depinde în mare parte de vreme, care este un factor important atât pe perioada culturii, dar şi a valorificării. Degeaba ai marfă frumoasă, dacă e vremea rea şi florarii de la colţ de stradă nu pot vinde marfa.

Îl întreb cum se simte la sfârşitul unei zile de muncă şi-mi place foarte mult răspunsul domniei sale: „Mă simt obosit, dar mereu mulţumit. Sunt multe de făcut şi nu ajunge timpul. Faci tot ce poţi, dar nu tot ce ai fi vrut.

Când eram copil, auzeam spunându-se că în agricultură contează şi o zi, însă nu înţelegeam ce înseamnă asta. Aici orice zi este importantă. Trebuie respectate anumite zile, termene de semănare... Mai greu e cu vremea şi anotimpurile care nu mai sunt ca altădată.“

La plecare, îi mulţumesc d-lui Spiridon pentru timpul acordat şi-l las să stea în continuare de vorbă cu florile, într-o oază de verdeaţă şi frumuseţe...

Ileana CÎRSTEA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii