Imprimati articolul

La mintea cocoşului

O scenă la care am asistat, cu totul întâmplător, m-a cutremurat şi mi-a turnat cenuşă în suflet. Locul desfăşurării acţiunii: un mic magazin de legume şi fructe din centrul Capitalei. Acolo unde o doamnă – şi când pronunţ cuvântul ştiu ce spun – o doamnă în vârstă aşadar, i-a adresat o întrebare proprietarului. O redau aşa cum a fost pusă: „Vă deranjează, a murmurat cu sfială bătrânica, vă supără dacă vă rog să-mi cântăriţi doar o sută de grame de fasole uscată?“

Da, aţi reţinut exact, stimaţi oameni buni, umila pensionară, căci în mod sigur acestei categorii sociale mai mult decât vitregită de vremurile noi îi aparţinea, voia să cumpere nu icre negre, nu de Manciuria, nici măcar de ştiucă ori de crap, ci doar a zecea parte dintr-un kg, doar a cincea parte dintr-o jumătate de kg din leguma care altădată, nu cu mult timp în urmă, alături de cartofi, constituia mâncarea săracului. Din care se putea înfrupta pe săturate, ori, mă rog, pe aproape atunci. Acum… „Sunt ultimii bani care mi-au mai rămas până vine poştaşul – s-a scuzat doamna cu păr alb, şi acesta vine abia peste câteva zile.“

Deşi vizibil iritat de cerere, patronul micului magazin din centrul Capitalei a catadicsit să răspundă printre dinţi: „Nici o problemă, cucoană…“ şi s-a apucat să-i cântărească, bob cu bob – câte or fi fost oare? – fasolea.

Sincer să fiu, mă aşteptam să refuze cele câteva monede pe care i le-a întins cumpărătoarea aflată la strâmtoare. Ce conta, în definitiv, pentru el acea infimă sumă din care nu poţi să-ţi iei nici măcar o pâine ori nicio jumătate de bilet de tramvai? Ei bine nu, cel din spatele cântarului a întins mâna după mărunţiş, l-a luat, apoi a ignorat-o, cu un aer plictisit pe doamna – şi când spun doamnă, ştiu ce spun – ce venise să cumpere ceva – orice – pentru a încropi o zeamă lungă, care să-i ostoiască foamea.

Oricum, plecase acasă cu câteva boabe de fasole. Mai bogată, în orice caz, decât o altă bătrânică – tot pensionară, desigur – care, vrând să cumpere un copan de pui american – se pare că ar fi mai ieftin – un singur copan, aşadar, se văzuse obligată să plece cu mâna goală, că-i lipseau 25 de bani, doar atât, o nimica toată la o adică şi vânzătoarea, după ce o mustrase că nu ştie de capul ei, auzi expresie, o invitase ca atunci când va veni data viitoare la shopping să vină cu marafet – reproduc întocmai mitocănia. „Că, doar e la mintea cocoşului, în vremurile astea, pe gratis nu mai e nimic mamaie, aşa să ştii, nici măcar moartea!“

Triste întâmplări, cumplite tărăşenii într-o ţară cu unul dintre cele mai fertile pământuri din Europa. Dar, cine ştie, şi mâine e o zi. Şi poate va fi altfel. Dar-ar Cel de sus! Că ăi de pe pământ…

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2008

֩ Comentarii