Imprimati articolul

Dilema ţăranului român:
Sapa sau… laptopul?

Prin definiţie, un ţăran cultivă pământul ori creşte animale sau face şi una, şi alta.

Ba chiar mai mult de atât.

Ţăranul român are însă acum o dilemă: prins în hăţişul noutăţilor tehnice, legislative şi ameţit de viteza succesiunii lor, este nevoit – să nu spun forţat – să solicite mai degrabă cursuri de utilizare a calculatorului şi de navigare pe Internet decât să facă ce a învăţat de o veşnicie.

Nici că mai poate altfel cunoaşte, înţelege şi aplica atâtea legi, norme şi normative elaborate cu o viteză „demenţială“, cum califica fenomenul cineva, de către structurile legislative şi administrative din perioada pe care o trăieşte.

Ca să intre în rândul lumii, ţăranul român ar trebui de acum să se perfecţioneze în accesarea fondurilor sau să-şi creeze parolă de accesare în sistemul electronic de identificare a parcelelor agricole, ca să nu mai vorbim de ce calcule matematice complicate are nevoie, de pildă, pentru cota de lapte.

Şi asta ar fi doar începutul, pentru că mai apoi vine… caietul fermierului, cu alte calcule şi evidenţieri ale produselor şi subproduselor, şi câte şi mai câte, de-l face pe sărmanul să se întrebe dacă mai are vreme pentru mulsul vacii şi semănatul câmpului.

Şi cu atâtea „proaspete“ nevoi s-ar putea ca tot el, ţăranul, să se întrebe de nu cumva de-acum e mai multă nevoie de laptopuri şi telefoane mobile – doar se construi o fabrică – decât de tractoare şi maşini agricole, sămânţă şi irigaţii…

„Apoi, ce atâta bătaie de cap? Agricultură pot face şi alţii – Olanda, Germania, Danemarca… La noi poate piste de formula 1, construite de jur-împrejurul tarlalelor de-acum cu ciulini şi alte specii «înfloritoare»“ – îmi spunea, cu o oarecare ironie cineva.

Revenind „cu picioarele pe pământ“, cred că ţăranul ar trebui să-şi recapete adevăratul său statut.

Poate chiar să fie creată o… instituţie a lui care să-i apere interesele. S-au înfiinţat atâtea despre care nu se ştie ale cui interese apără. Nu trebuie uitat că omul de la ţară a ştiut dintotdeauna, mai mult decât oricare altul, să respecte natura şi mediul în care se află. Să ne amintim doar de curăţenia din curte şi din faţa porţii, să nu mai vorbim de cea sufletească, care se transmitea din generaţie în generaţie.

Apoi grija pentru pământ şi animale era act de căpătâi. Lui nu trebuie să-i spui ce să facă. Ştie. Trebuie doar sfătuit pe ce „cărare“ să apuce spre perfecţionare şi performanţă pentru a rămâne tot mai bun printre cei mai buni.

Poate că trebuie să-l invităm mai mult la meditaţii asupra ideii cooperării, asocierii şi să-i întărim convingerea că doar aşa va putea sta oricând drept, cu pieptu-nainte şi umerii-napoi în faţa oricui şi mai ales a semenilor din alte ţări.

Vorba bună, sfatul înţelept şi puterea exemplului au dat dintotdeauna roade. Să le folosim. Altfel, dilema lui ar putea să nu dispară.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii