Imprimati articolul

Calendarul nesfârşitelor sărbători

Fără îndoială! Nici nu ar putea fi altfel. Dintotdeauna, de când ne ştim, ochiul a alunecat energic şi curios spre ograda vecinului. De cele mai multe ori bucuros dacă i-ar muri şi acestuia capra. Din fericire pentru progresul general, lucrurile nu se întâmplă aşa.

„Viţelul cel gras“ e mai totdeauna altundeva, ceea ce impune admiraţie, dar şi ciudă.

De ce la ei într-un fel şi la noi altcumva?

Răspunsul la întrebare e lesne de dat, dar adevărul din el rămâne mai mereu ignorat. Să mă bată Cel de Sus dacă am chef de filosofie! Numai că şi eu, ca tot omul, ascult la radio, privesc la televizor, răsfoiesc presa însetat de noutate.

Şi, că veni vorba, ce citesc de la o vreme? Păi, cam aşa! În nu ştiu câte aşezări, într-o luni este serbarea bătăilor de liliac. Petrecere? Pe măsură! Marţi, în alte părţi, a fost serbarea narciselor. Cheful? În toi. Miercuri, în zeci de sate, serbarea bujorului! Joi, altundeva sunt cinstite zambilele. Vineri, corcoduşii. Sâmbătă şi duminică, sărbători de drept. Citesc, revăd şi, ca tot omul, nu mă dau în lături de la adunare.

Deci tragem linie şi înscriem la sumă totalul. Treizeci de zile de concediu, o sută şi încă de sâmbete şi duminici, douăzeci de sărbători oficiale, cam treizeci de zile manifestări religioase, la care adăugăm alte vreo treizeci de prilejuri de chefuri de tot felul. Aşadar, una peste alta, mult peste o sută de zile nelucrătoare. Recunoscute ca atare ori nu, realitatea le confirmă. Dacă mai adunăm lunea şi vinerea lucrate cam pe sponci ajungem, iată, la jumătate de an de repaus.

Evident, cum spune şi la presă, „binemeritat". Ei bine, dar peste ce-mi dau ochii
într-un alt jurnal, economic, de circulaţie planetară?

Muncitorii japonezi de la nu ştiu ce mare trust de fabricat computere cer, citiţi bine, înjumătăţirea concediului legal de odihnă la doar zece zile din douăzeci şi patru, precum şi sâmbete lucrătoare.
Ce mai vor ei? Zi de muncă normală, de 8 ore, în orice situaţie! Cum adică? Să solicite, imperios, „omul muncii“ să lucreze şi peste normă? Da! Scrie ziarul cu pricina. Pentru că produsele lor au căutare, iar conjunctura trebuie să fie folosită, valorificată. Nivelul plăţii e de numai câţiva dolari pe oră. Deci, nu raiul pe pământ! Dar oamenii aceştia, supercalificaţi, superînzestraţi, supertehnologizaţi sunt şi supermodeşti.

Mă gândesc, în context, aşa, într-o doară, când or serba ei narcisa, bujorul, liliacul, mă rog, toată flora de care, după cum ştim, Japonia nu duce lipsă. Munca rămâne factorul esenţial. Ceea ce, să fiu iertat, nu prea văd şi pe la noi în acest început de vară nici măcar în câmpiile ţării.

Unde, ce-i drept, e drept, au înflorit demult şi liliacul, şi narcisele, şi bujorii.
Flori uitate însă, vezi bine, de acum şi de semenii mei grăbiţi să descopere sărbătorile viitoare. Chiar nu ne pasă de preaplinul ogrăzii vecinilor?

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii