Imprimati articolul

Netrebnicii „irozi“ ai timpului nostru

Printre nostalgiile tinereţii mele se înscriu primele livezi superintensive care au împânzit dealurile subcarpatice din sudul ţării. Ele erau rodul unor cercetători şi practicieni a căror faimă depăşea, la vremea respectivă, hotarele ţării.

Astăzi, multe dintre acestea au pierit nu de bătrâneţe, ci sub tăişul unor securi mânuite de oameni fără frica lui Dumnezeu.

Întâmplarea asupra căreia vreau să stărui – petrecută cu puţin timp în urmă – te obligă să gândeşti că, uneori, lumea în care trăim este o impardonabilă eroare, o incompetentă parodie: plantaţia experimentală de piersici – varietăţi din mai multe ţări ale lumii – a Staţiunii de Cercetare din Băneasa, defrişată silit cu excavatoarele, este o mostră dureroasă, dacă nu chiar îngrozitoare.

Cruda măsură a fost aplicată la cererea celui care, prin retrocedare, a devenit proprietarul pământului. Drumul de la „legea nu permite“ la „bun de retrocedat“ a fost parcurs după scenariul bine cunoscut, cu funcţionarul mult mai important decât atribuţiile pe care le are, cu judecătorul care „nu vede“ făcătura şi cu înaltele instituţii ale statului, sub nasul cărora s-a comis nelegiuirea, dar ele „nu se amestecă“.

Când tot ce ar putea dezonora, dar aduce bogăţie şi împlineşte idealul „să faci avere şi să porunceşti“ este admirat de noua castă a îmbogăţiţilor, capacitatea intelectuală, virtutea, munca stăruitoare a cercetătorului, a profesorului, a creatorilor nu valorează mai nimic.

Sistemul născut din împreunarea bastardă dintre capricioasa Instituţie (a statului) cu obraznicul Profit, fertilizată prin discursul spermatic al Politicianului şi năşită de Justiţie, a impus o nouă şi injustă scară a valorilor: de sus, de pe cea mai înaltă treaptă, rânjeşte îmbuibată sfidătoarea şi dominatoarea brută; undeva, mai jos, sub apăsarea ei se zbuciumă umilită şi descurajată inteligenţa.

Forţa agresivă a parvenitului, care seamănă în juru-i descurajarea, se altoieşte întotdeauna pe o structură şi se ascunde sub numele de autoritate, ierarhie, lege, mijloace, resurse.

„Măruntele“ fapte petrecute la Băneasa se constituie, prin semnificaţia lor, într-o adevărată dramă a cercetării agricole româneşti – şi nu numai – acum, la început de secol XXI, şi aruncă la pubela politicii postdecembriste tot talaşul verbal despre supremaţia legii, despre retrocedări care vor lua în seamă drepturile omului la proprietatea lui, dar şi interesele comunităţilor şi, evident, ale naţiei despre respectul pentru munca de creaţie şi demnitatea omului onest.

Ce se mai aude, ce nu se mai aude şi, dacă nu se mai aude, de ce nu se mai aude nimic despre vestitele livezi ale României de prin anii ’70?

În acei ani au fost înfiinţate plantaţii de pomi fructiferi pe zeci de mii de hectare ale căror roade erau remarcate în toată Europa pentru gustul şi aromele lor inconfundabile. S-au cam părăginit de tot multe din marile şi frumoasele livezi; fărâmiţate, scoase de sub orice control şi asistenţă de specialitate, multe au fost mâncate de viermii lăcomiei, ai prostiei şi de un anticomunism primitiv („livezi ceauşiste“).

Acum livezile sunt sugrumate din faşă, cu excavatorul; e un fel de „pruncucidere“ în lumea vegetală comisă de „irozi“ netrebnici ai timpului nostru. Se pare însă că „paloşul dreptăţii“ nu-i va atinge, aşa cum nu l-a atins nici pe Irod cel Mare, intrat în legenda evanghelică.

Anghel PARASCHIV
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii