Imprimati articolul

Pajiştile – o avuţie marginalizată (II)

După cum s-a mai arătat, păşunile şi fâneţele noastre, neîngrijite ani la rând, sunt invadate de vegetaţie lemnoasă şi buruieni care, pe lângă restrângerea suprafeţei de exploatare şi deprecierea calităţii furajului, pot provoca şi grave intoxicaţii la animalele ce păşunează.

Combaterea vegetaţiei lemnoase se poate face îndeosebi prin lucrări manuale, mecanice şi chimice.

Ce şi cum defrişăm?
La defrişarea manuală a vegetaţiei lemnoase, foarte costisitoare, în unele cazuri indispensabilă, trebuie să se aplice o tehnică de defrişare diferită în funcţie de capacitatea de lăstărire a speciilor.

Astfel, se pot tăia (rade) de la suprafaţa solului următoarele specii care nu lăstăresc: molidul, ienupărul, jepul, fagul, stejarul, gorunul, mărul şi părul.

Speciile care lăstăresc uşor din buturugă, din colet sau chiar din rădăcinile principale (drajoni) sunt: carpenul, alunul, mesteacănul, arinul, plopul, salcia, păducelul, porumbarul, murul, măceşul, salcâmul, socul, lemnul-câinesc, salba, sângerul, dârmozul, călinul, păducelul şi bozul. Aceste specii se defrişează cu dezgroparea coletului tufelor, îndepărtându-se din sol şi rădăcinile principale până la o adâncime de 12-15 cm.

Dacă la aceste specii lucrarea de defrişare nu se execută în modul arătat, acţiunea va fi ineficace, întrucât lăstărişul se regenerează, ocupând şi mai puternic terenul. Materialul rezultat în urma tăierii se valorifică parţial pentru alte scopuri dacă este cazul sau se aşază în martoane care se usucă, urmând ca apoi să fie arse.
Bune rezultate se obţin şi prin defrişarea cu mijloace mecanice a arborilor şi îndeosebi a arbuştilor. Pentru arbori se pot folosi fierăstraiele electrice, drujbele, cu care este utilată silvicultura.

Arboretul poate fi distrus cu ajutorul unor defrişătoare speciale (ETA-3; EEC-1,2; ESAC-3, 6), echipate pe tractoare grele care distrug vegetaţia cu diametrul tulpinii de până la 10 cm.

Tufărişurile izolate cu înălţime mică şi diametrul tulpinii de sub 5 cm se pot distruge cu ajutorul maşinii de curăţat pajişti (MCP-2,5). În cazul defrişării mecanice rămâne nerezolvată problema scoaterii rădăcinilor la speciile care lăstăresc uşor, lucrare care se face şi manual după regulile expuse mai înainte sau cu mijloace chimice (arboricide).

Combaterea chimică
În perspectivă, un interes deosebit prezintă combaterea chimică a vegetaţiei lemnoase, mai cu seamă a speciilor care lăstăresc puternic. Această lucrare are drept scop uscarea vegetaţiei arbustive, după care se poate face uşor tăierea ei cu mijloace mecanice, fără a mai fi necesară scoaterea rădăcinilor.

Se folosesc mai cu seamă erbicidele din grupa regulatorilor de creştere pe bază de 2,4 D sau 2, 4, 5-T ori amestecuri complexe de esteri şi amide ale acestor substanţe, la care se mai adaugă M.C.P.A. (2 M-4 C), care au diferite denumiri comerciale.

Dintre acestea este cunoscut efectul produsului „Tordon 225“ în cantitate de 5 litri/ha pentru combaterea murului şi a mesteacănului, specii sensibile la acest erbicid şi 10 litri/ha din acelaşi produs pentru combaterea alunului şi aninului, specii medii sensibile.

Utilizarea substanţelor chimice trebuie să fie ultima soluţie după ce s-au epuizat toate celelalte măsuri de îngrijire, date fiind poluarea mediului pe care o pot produce şi modificările din compoziţia covorului ierbos, cu dispariţia leguminoaselor îndeosebi a trifoiului alb care fixează azotul atmosferic.

Teodor MARUŞCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii