Imprimati articolul

Ginkgo biloba L, elixirul de viaţă lungă

Prof. dr. doc. Ioan Miliţiu, „printre părinţii adoptivi“ ai Ginkgo biloba

Sub acest titlu, care sperăm să capteze atenţia cititorului, creionăm portretul decanului de vârstă al arborilor. Fosilele acestuia dăinuie de 200-300 milioane de ani.

În „aventura generală a evoluţiei“, Ginkgo a atins apogeul concomitent cu dinozaurii, în Jurasic – epoca lor de aur – între 181 şi 135 milioane de ani. Dispariţia dinozaurilor a fost însoţită de diminuarea populaţiilor de Ginkgo, excepţie făcând doar specia biloba, care a supravieţuit apoi şi glaciaţiunilor cuaternare.

Acest învingător al timpului este reprezentat în China de giganţi cu peste 40 m înălţime, trunchiuri de 4 m diametru şi vârste de 3-4 mii de ani.

Ginkgo „a sosit“ în Olanda în urmă cu 250 de ani, adus fără paşaport şi viză de o caravelă a Companiei Indiilor Orientale, şi s-a răspândit foarte rapid. Câteva exemplare de ginkgo se află şi în ţara noastră. Mai nou, el a intrat în atenţia cercetătorilor, iar faptul este încurajator.

Condiţii de viaţă

Parametrii edafo-climatici ai zonei temperate îi asigură manifestarea plenară, dar el dispune şi de o mare plasticitate ecologică.

Preferă soluri profunde, ravene, aerisite, bine drenate şi cu pH 5-5,5, dar creşte şi pe cele compacte, neaerisite, chiar pietruite sau asfaltate, cu reacţie mai alcalină şi de obicei secetoase, fiindcă în oraşe apa din ploi este evacuată la canal. Alteori suportă inundaţii până la 2 săptămâni.

 Este o specie heliofilă, dar trăieşte bine şi în lumina distribuită cu parcimonie printre blocuri sau zgârie-nori. Mai mult, suportă eclerajul artificial al metropolelor sau al arterelor centrale din oraşe, unde fotoperioada ajunge la 24 ore, iar faza de întuneric este desfiinţată.

Suportă, de asemenea, cu stoicism atmosfera încinsă, radiată de trotuarele şi clădirile dogorite de soarele din amiaza zilelor de vară.

Ginkgo are pact de neagresiune cu factorii biotici dăunători: nu se cunosc boli sau insecte care să necesite tratamente fitosanitare. În schimb, se ştie că nişte insecte defoliatoare au preferat să moară de inaniţie decât să consume frunzele de Ginkgo pe care fuseseră sechestrate.

„Saga“ noastră o încheiem amintind virtuţile farmaceutice ale protagonistului. Călugării tibetani deţineau secretul longevităţii pe care noi îl împărtăşim acum, cititorului.

El se numeşte „elixirul de viaţă lungă“ şi este ceaiul de frunze de Ginkgo, acelaşi care îi menţine treji în lungile nopţi de meditaţie, ajutându-i să beneficieze de nirvana aici, pe pământ. Primele tratate farmacologice din China veche (2800 î.H.) recomandă acelaşi ceai ca revigorator al circulaţiei sanguine.

Folosiţi cu încredere aceste derivate!

Medicina modernă, în schimb, îi deschide lui Ginkgo cea de-a doua epocă de aur, începând cu 1966, când au fost cunoscute funcţiile gincolidelor extrase din frunzele lui.

Pe locul întâi este acum Franţa care, din 1981, are sute de hectare cultivate cu Ginkgo pe spalier (ca viţa-de-vie). Frunzele acestuia constituie materia primă pentru diverse medicamente, dintre care enumerăm: Tanakan, Bilobil, Gincoprim.

Acestea revigorează mintea, trupul şi simţurile prin numeroasele efecte, dintre care cităm (fără a le epuiza): menţinerea sănătăţii circulaţiei sangvine, spre creier şi spre vasele capilare, ale membrelor inferioare, îmbunătăţirea memoriei, auzului, vederii şi a echilibrului, precum şi prevenirea infarctului de miocard.

Din cele expuse până aici, aproape telegrafic, rezultă că Ginkgo este un adevărat arbore-minune, pe care natura l-a pus la dispoziţia omului.

REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii