Imprimati articolul

Aţi ascultat semeţul brad cum plânge?

Intrând în „Luna Pădurii“, un îndemn
să plantăm cât mai mulţi puieţi...
Aţi ascultat semeţul brad cum plânge
Când trunchiul sub secure i se frânge?
El, arborele cel mai temerar,
Cu fruntea-nfiptă-n cerul de cleştar;
El, prins de stâncă-n margini de genună,
Ne-ncovoiat de apriga furtună;
El, frate bun cu pinul şi molidul
În codrul des şi nepătruns ca zidul;
El, neatins de-a fulgerului spadă,
Lovit la rădăcină stă să cadă
Şi se prăvale-ncet, cu vuiet lung,
Sleitele-i puteri nu-i mai ajung.
Când cetina-i se-aşterne jos, linţoliu,
Pădurea-nfiorată intră-n doliu,
Acvilele scot ţipăt de durere,
Al mierlei tril se stinge brusc şi piere,
Se zbate unda de izvor pe prund,
E pretutindeni un regret profund!
................................................................
Răpus stă bradul doborât în tină,
Cuprins de plâns cu lacrimi de răşină...
...Şi, totuşi, o speranţă se-nfiripă,
Că va veni şi pentru el o clipă
Când cineva, cu drag şi măiestrie,
Va meşteri din fibra-i aurie
O ceteră cu minunate strune
La nunţi şi hore dulce să răsune...

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii