Imprimati articolul

Motivaţie

Cicoare se lăsă uşurel pe scaunul de la poartă şi căută încoace şi încolo, cu ochii lui ca albăstreaua. De la culoarea ochilor i s-a tras porecla de „Cicoare“.

Îl văzu pe Gaie rezemat de popu’ porţii şi trase nădejde că o să aibă tovarăş de palavre. Nădejdea deveni faptă numaidecât, căci Gaie veni şi se aşeză pe scaun zicând:

– S-a dus nămetele, frate-meu! Miroase-a primăvară!
– Da, bă, vine timpu’ de muncă. Ce faci anu’ ăsta, mai pui lubeniţă?
– Dracu’ ştie?! Muncă multă, grele de cărat, putere nu prea!... Parcă-aş mai pune şi altceva...
– Cam cât ai scos tu anu’ trecut pe lubeniţă? Măcar o mie de euro ai scos?
– Am scos vreo treizeci-patruzeci de milioane.
– Cam pe-aci... I-ai cheltuit pe toţi?
– Mai am.
– Nu vrei, mă, Gaie, să dăm şi noi o fugă peste hotare? Măcar până-n Spania. Să ne lămurim de ce fuge toată lumea-ntr-acolo. Să vedem şi noi cum pun ăia căpşunile, că cică ei nici n-au teren agricol ca al nostru, dar scot  căpşuni şi din piatră seacă!
– Eu ştiu ce să fac?... Nu prea m-am gândit. Ştiu că mai e niţel şi trebuie să dau cu azot prin grâu, să pun cartofii în pământ, să fac răzoarele de ceapă, de usturoi...
– Nu stăm mult, Gaie.
– Cam cât?
– Nouă-zece zile.
– Şi cu ce mergem, cu autocaru’?
– Nu, bă, cu avionu’, că merge mai repede.
– Cu avionu’?! zise Gaie sărind de pe scaun. Da’, dă-l dracu’! Nu merg, bă, Cicoare, cu avionu’. Tu nu vezi cum cad ăia din avioane, ca dudele? Ori mi s-a urât cu zilele?! Şi, până la urmă, să ţi-o spui pe-a dreaptă, bă, Cicoare, nici nu mă interesează căpşunile lor. Nu-mi place la ele nici gustu’, nici mirosu’! Ale noastre sunt bune. Au gust de pământ adevărat. Pământ de-aci, de-al nostru.

Ioana STUPARU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 7, 1-15 APRILIE 2008

֩ Comentarii