Imprimati articolul

Privirea strâmbă

Motto: „Cum poţi să crezi că un om cu privirea strâmbă poate avea judecata dreaptă?“ – Sun Zi

Viaţa este aşa cum o vedem. Sfinţii au văzut în moarte învierea; în suferinţă, mântuirea; în sărăcie, libertatea.

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să vizionaţi filmul „Viaţa e frumoasă“ („La vita e bella“), dar să ştiţi că merită. Pe scurt, un OM face tot ceea ce mintea poate închipui, până la sacrificiu, ca să transfigureze în ochii copilului său un lagăr de exterminare într-un spaţiu al jocului.

Unul dintre cele mai odioase momente ale vieţii umanităţii, transformat în ceea ce omenirea are mai plin de candoare, jocul. Un sacrificiu pentru puritate pe care rar îmi este dat să îl mai regăsesc în viaţa de zi cu zi. Copiii noştri văd monştri, crime, sânge…, pentru ei răutatea lumii nu mai este un secret.

Veţi spune că am făcut trimitere doar la o ficţiune. Da! Dar ce ne costă să încercăm ca măcar lucrurile frumoase ale vieţii noastre să nu le pătăm. Ne e greu să privim urâtul ca pe ceva frumos, dar cine ne obligă să privim cu ură puţinele lucruri bune din existenţa noastră.

S-au răsturnat de-a lungul timpului normele: cele zece porunci au devenit zece drepturi ale omului, de la a nu ucide, la a avea dreptul să trăieşti, drept pe care altul s-ar putea să ţi-l ia pentru că nu v-ajunge la amândoi locul, aerul, hrana.

 Hristos i-a cerut femeii să-şi asculte bărbatul, iar el să o iubească, în schimb, bărbatul a înţeles că ea trebuie să i se supună ca o sclavă. Iar în loc să ne milostivim de cei care n-au şi ne cer, mai bine ne mâniem pe „nerecunoscătorii“ pe care, deşi nu ne-au cerut-o, ne-am gândit să-i „ajutăm“.

Femeia îşi caută locul în societate pierzându-l pe acela de mamă, iar copiii rămaşi fără dragostea ei, fără exemplul ei de bună-cuviinţă faţă de soţul şi tatăl lor, nu mai pot înţelege rostul ascultării faţă de Tatăl Ceresc.

Citim acum vieţile sfinţilor şi aproape că nu mai înţelegem nimic. Ne par pilde de viaţă pentru o altă lume. Dacă auzim că un cunoscut a ales liniştea unei mănăstiri, gândim cu compasiune: „Săracu’, a fost părăsit de iubită“, nu că de fapt a descoperit iubirea pentru Dumnezeu.

Ne minunăm când auzim că nu ştiu care sfânt a ales să stea în vârful unui stâlp pentru a se osteni în plus ca semn că merită suferinţa, simţindu-se păcătos. Că alţii îşi supuneau trupul la cazne ori se înfometau şi se însetau de bunăvoie, pentru că, dintr-o adevărată smerenie ei se vedeau păcătoşii cei mai mari. Iar azi ne întrebăm: „De ce să mergem la spovedanie? Ce, am omorât pe cineva?“

Neînvăţaţi să îndurăm suferinţa, sedaţi cu tot felul de anestezice, mă întreb ce răspuns vom da celor care ne vor sili să ne lepădăm de Hristos? Vom spune că de fapt nici nu ştim cine este Acela şi probabil chiar aşa este.

Viaţa este aşa cum o vedem: grea pentru că suntem săraci, nu liberi; lipsită de speranţă pentru că ne macină suferinţa, nu ne mântuieşte, şi scurtă pentru că ne aşteaptă moartea, nu învierea.

Sfântul Ioan Scărarul ne arată scara virtuţilor pe care omul se poate urca la cer. Alcătuită din 30 de trepte (capitole), scrierea sa este sinteza cea mai desăvârşită a literaturii ascetice, iar lectura ei este cea mai importantă din timpul Postului Mare.

Buna Vestire.

Venise momentul întrupări lui Dumnezeu Fiul, momentul în care firea Sa dumnezeiască, necuprinsă, urma să se unească cu firea limitată a omului. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza prin intermediul vreunei persoane oarecare.

Maica Domnului fusese pregătită de buna cuviinţă şi de marea credinţă a părinţilor ei, de buna creştere primită la templu, de grija pe care dreptul Iosif i-o purta şi fireşte de Pronia lui Dumnezeu. Dar aceasta nu s-ar fi întâmplat dacă ea n-ar fi primit cu smerenie vestea cea mare.

Ar fi putut să se îndoiască de cuvântul Îngerului sau să nu creadă că Dumnezeu se poate întrupa în pântecele ei ori să respingă pe Dumnezeu aşa cum Eva alesese odinioară să asculte de şarpe. Dar, spre binele nostru, smerita Fecioară a rostit doar atât „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!“ şi aşa a început mântuirea neamului omenesc.

Sfinţii din perioada 16-31 martie

În această perioadă sărbătorim Buna Vestire, Soborul Arh. Gavriil, pe mucenicii Sabin, Papa, Romano şi Anin, Marin, Hrisant, Daria şi Ilaria, Cuvioşii ucişi în Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfinţit“, Vasile, preotul din Ancira, Montanus preotul şi soţia sa Maxima, Cuv. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui, Luca, Matroana din Tesalonic, Filit şi Lidia, Ipatie, episcopul Gangrei, Cuv. Marcu episcopul Aretuselor, apoi pe cuvioşii Alexie, omul lui Dumnezeu, Chiril arhiepiscopul Ierusalimului, Iacob, episcopul şi Mărturisitorul, Zaharia, Ilarion cel Nou şi Ştefan, făcătorul de minuni, Ioan Scărarul şi pe Sf. Toma şi Serapion, Sf. Artemon, Sf. Chiril diaconul, Sf. Evula – mama Sf. Pantelimon, Sf. Acachie şi Veniamin diaconul şi prorocii Anania şi Ioad.

Adrian NEDELCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2008

֩ Comentarii