Imprimati articolul

La mintea... cocoşului

Situaţia a devenit cam albastră, fraţilor, bate spre violet, dacă nu cumva chiar spre negru. Şi aceasta deoarece, în ultima vreme, s-au cam înmulţit dăunătorii. Nu mă refer la cei care, din regnul animal ori vegetal, atacă şi distrug culturile agricole, ci la ăilalţi, pe două picioare, care şi l-au ales drept ţintă pe badea Ion.

Unii dintre ei, adunaţi în hoarde, precum cândva tătarii, se năpustesc în crucea nopţii ori – culme a neobrăzării! – în miezul zilei asupra bunurilor din gospodăriile ţăranilor şi jefuiesc tot ce le cade în mână.

De foame, mânca-ţi-aş! Deşi produc pagube însemnate şi adeseori aduc spaima în casele oamenilor, prădătorii din această categorie nu sunt, totuşi, cei mai periculoşi. O sfântă de bătaie soră cu moartea, administrată în legitimă apărare ori intervenţia, de regulă tardivă şi cu cântec, a organelor în drept le mai stăvilesc din elanul tâlhăresc.

Primejdia cea mare vine însă din partea dăunătorilor care lucrează cu schepsis, cu aparenţă legală adică, respectând – cum altfel – canoanele economiei de piaţă. Dacă badea Ion are de vândut un cal, de pildă, nicio problemă, geambaşul e pe fază, ştie cu exactitate cum stă treaba cu preţurile reale şi, cu vorbe meşteşugite, tertipuri şi învăluiri îl face pe bietul om, de regulă de vârsta a treia, să creadă că este în câştig, când, de fapt, tocmai a luat o ţeapă.

Că doară suntem pe moşia lui Ţepeş Vodă. La fel cum se întâmplă lucrurile şi cu samsarii de terenuri – n-am zis nimic nici de Roşia Montană, nici de pământurile din preajma marilor oraşe, nici de parcuri, nici de proiectele viitoarelor autostrăzi – care, au reuşit şi reuşesc, până când nu se ştie, să cumpere, pe mai nimica parcele care, altfel, la o tocmeală cinstită, ar costa averi.

Dar, ce să-i faci, în ţara tuturor posibilităţilor totul a devenit cu putinţă şi în vreme ce dăunătorii se îmbogăţesc peste noapte – sfidând, prin luxul afişat, bunul simţ – cei minţiţi şi înşelaţi şi jefuiţi mai ceva ca-n codru ajung la sapă de lemn.

Dar, mă rog, aşa a fost de când lumea şi cu atât mai mult acum când, vezi Doamne, am devenit capitalişti. Qi pote, ose rode! Adică, mai pe româneşte spus, cine poate pân’ la os te roade. Cât despre carne macră pentru tot românul, mai către Paştele Cailor.

Că, deocamdată, suntem în post.

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2008

֩ Comentarii