Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

EDITORIAL - O simbioză „contranaturii“

Cum este posibil ca nişte oamenii, ce se vor respectabili şi extrem de preocupaţi faţă de viitorul omenirii, să clacheze atunci când au în faţă decizia de a opta între cuceririle ştiinţei genetice şi ademenirile financiare ale „petrodolarilor“?

Întrebarea este pe atât de incitantă, pe cât este şi răspunsul la relaţia existentă în interiorul acestei simbioze anacronice ce-i uneşte pe „verzi“ de cei care vor să subordoneze omenirea imperiilor petroliere. Adică intereselor financiare ale acelor companii transnaţionale, care vor să ne orânduiască viaţa după chipul şi interesele lor.

De fapt, ce-i mână în luptă pe „verzi“ să se alieze doctrinei economice a petrodolarilor?
Mărturisim că nu am avut capacitatea să desluşim această simbioză stranie între cei mai mari poluatori ai Planetei şi cei care se declară supraveghetorii infestării acesteia. Asta, până când...

Un reputat genetician român, şcolit la cele mai înalte instituţii mondiale, mă întreba: domnule, v-aţi pus întrebarea ce-i determină în fapt pe aceşti activişti ce poartă în piept insigna monstruosului Frankenstein să se interpună în faţa progresului ştiinţific.

Cum puteţi d-voastră să explicaţi această „monstruoasă“ coaliţie între „verzii şi petroliştii Terrei“? Aş dori să-mi prezentaţi un singur caz în care activiştii Greenpeace au făcut faimoasele lor „ziduri umane“ în jurul „mareelor“ sau accidentelor petroliere ce nimiceau tot ce le ieşea în cale?

Acest dialog avea loc în urmă cu aproape 10 ani. Nedumeririle şi întrebările interlocutorului meu mă puneau oarecum în afara problemei adusă în discuţie.

Ele m-au obligat, însă, la o documentare de durată, la capătul căreia am ajuns la concluzia că vocaţia ecologiştilor noştri poartă un oarecare iz ce vine dinspre diriguitorii „aurului negru“. Adică dinspre cei care dirijează mersul economiei mondiale.

Ce fac, de fapt, „verzii“ noştri pentru sănătatea naturii? Dacă ar fi să judecăm după rezultatele economice şi ştiinţifice, atunci ar trebui să spunem că ei se află de cealaltă parte a baricadei „progresiştilor“. În demersul lor ei au reuşit să strângă în jur câteva „porta-voce“, care să le aclame virtuţile ideologiei căreia îi aparţin. Trebuie să recunoaştem că au avut chiar succese răsunătoare atunci când i-a obligat pe guvernanţi să adopte acea decizie aberantă privind interzicerea cultivării plantelor modificate genetic.

Ei au reuşit să scoată de pe piaţă soia românească modificată genetic, în condiţiile în care acest produs este prezent astăzi în aproape 70% din alimentele vândute în ţările civilizate. Abandonând această varietate de soia, România a pierdut şansa de a deveni lider absolut al acestui produs în Europa. Celelalte plante transgenice sunt supuse unui embargou ale cărui consecinţe le vom realiza în momentul în care vom fi la mâna ţărilor vecine.

Revenind la întrebările interlocuitorului meu: ce-i mână, totuşi, în această luptă nesăbuită pe „verzii“ noştri? Pentru a da un răspuns ar trebui să cunoaştem susrsa fondurilor financiare din care se alimentează faimoasa grupare Greenpeace.

Ar mai trebui să ştim câte dintre aceste alocaţii ajung la conaţionalii noştri. Recunoaştem că ne este aproape imposibil să pătrundem în banca de date ale acestui gigant de culoare verde.

Această supoziţie are la bază tocmai campania internaţională mediatică îndreptată acum împotriva plantelor transgenice. Chiar şi energetice. Ne este dat să auzim că aceste plante ar reprezenta un atentat la securitatea noastră alimentară. Să auzi şi să nu crezi!

Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 2057



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI