Imprimati articolul

“Aurul” pe care-l pierdem

Avem creiere care ne pot aşeza de pe acum, deşi lucrul ar fi fost de dorit să se fi întâmplat deja, avem valori care ne pot situa în detaşamentul de elită al ştiinţei mondiale.

Tineri şi tinere şcoliţi în sistemul nostru de învăţământ, altcândva mândria dascălilor de pe la noi şi model pentru Europa.

Zic altcândva, fiindcă, de un timp, trăiesc spaima viscolului pustiitor.

Se experimentează, în numele rigorilor contemporaneităţii, modele atipice felului nostru de a fi.

Oricum am face, oricum am da-o însă, nu suntem şi nici nu vom putea deveni vreodată spirite americane ori asiatice.

Noi suntem europeni de coloratură balcanică şi ne-am format şi continuăm să o facem într-un asemenea areal.

Cu bune şi cu rele.

Numai că, mă întorc la subiectul zilei, se dovedeşte iată că aluatul dospit pe plaiurile mioriţei aromeşte a izvor de veritabilă genialitate.

Tinerii noştri dau iama printre participanţii la olimpiadele internaţionale.
Medaliile de aur, argint ori bronz irizează deja laurii unor nominalizări la premiul Nobel.
Copiii noştri vorbesc doct, limpede, cu rigurozitatea diamantului, despicând claritatea sticlei.

Fac comparaţii ce pun pe gânduri.

Şcoala matematică americană, de pildă, zice un as al economiei comparate, student într-o vestită universitate din „statele“ de peste Atlantic, programele de învăţământ universitar, aşadar, sunt acolo inferioare celor româneşti.

Se învaţă încă prin anii doi ori trei de facultate ceea ce în România se predă în cursul gimnazial.

– Şi-atunci, cum? – te întrebi.
– Păi foarte bine – îţi şi vine răspunsul –, învăţământul eficient este cel practic, coerent.

Ceea ce-mi dă fiori însă este că niciun olimpic de-al nostru nu ia în calcul, nici măcar ca pe o eventualitate, întoarcerea în România.

De ce?

Dintr-un motiv foarte simplu. La noi sistemul de valori şi, prin urmare, şi cel de apreciere a acestora a fost răsturnat.

Ştiinţa, învăţământul „onorează“ cozile clasamentului.

Această desconsiderare ne va costa scump. În cinci ani o să închiriem creierele pe care acum s-ar putea să le livrăm ca pe o marfă oarecare, la export.

Şi atunci vistieriile noastre vor gâfâi, fără îndoială, sub povara birului ce ni se va impune.
Astăzi însă bucuria succeselor absolut excepţionale ale tinerilor noştri o trăiesc doar părinţii şi dascălii celor în cauză.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

֩ Comentarii