Imprimati articolul

Ştim oare să aplicăm îngrăşămintele?

Asigurarea plantelor cu substanţe nutritive şi evitarea stresării lor sub acţiunea concentraţiilor ridicate de îngrăşăminte, evitarea poluării solului şi apelor freatice se pot realiza dacă se asigură eşalonarea în timp a aplicării elementelor fertilizante.

La fertilizarea de pornire se exclude ureea din cauza posibilităţilor de a vătăma tinerele plante în urma contactului cu amoniacul rezultat.

Etape tehnologice de aplicare a îngrăşămintelor chimice

a) Fertilizarea de bază trebuie efectuată prin distribuţia uniformă a îngrăşămintelor pe suprafaţa solului şi încorporarea lor cu arătura. Cantităţile de îngrăşăminte aplicate, odată cu executarea arăturii, reprezintă 0-40% din doza optimă economică de azot şi 67-100% din doza de P2O5 şi K2O.

b) Fertilizarea în perioada de pregătire a semănatului. Îngrăşămintele pot fi aplicate concomitent cu erbicidarea preemergentă. Încorporarea lor se face cu grapa sau discuitorul. Cantităţile de îngrăşăminte aplicabile în această perioadă reprezintă 20-30% din doza optimă de azot şi 67-100% din doza optimă economică de P2O5 şi K2O, dacă aceste îngrăşăminte nu s-au aplicat la executarea arăturii.

c) Fertilizarea de pornire (starter) se execută concomitent cu semănatul în benzi, îngrăşământul introducându-se sub sămânţă sau lateral de rândul de sămânţă, la 5-6 cm. Cantităţile de îngrăşăminte aplicabile la fertilizarea de pornire reprezintă 20% din doza optimă economică de azot şi 20-35% din doza de P2O5.

Pe solurile deficitare în potasiu, fertilizarea de pornire reprezintă circa 30% din doza optimă economică de K2O. Pentru solurile cu reacţie slab acidă se foloseşte îngrăşământul complex 16:48:0.

d) Aplicarea îngrăşămintelor în perioada de vegetaţie. Este vorba de fertilizarea fazială prin care se asigură plantelor doze de azot în perioada critică şi de consum maxim. La cerealele de toamnă se poate aplica fertilizarea cu azot la desprimăvărare, folosind mijloace terestre, când solul este încă îngheţat, sau avioane şi elicoptere, când solul este dezgheţat.

Cantitatea de azot aplicată cu acest prilej reprezintă 40-60% din doza optimă economică.

La culturile prăşitoare se pot aplica în cursul perioadei de vegetaţie 2-3 fertilizări ale solului, concomitent cu executarea lucrărilor mecanice de întreţinere sau cu apa de irigaţie prin aspersiune. La fiecare aplicare se foloseşte 15-20% din doza optimă de azot. Pentru a evita prelungirea perioadei de vegetaţie a plantelor, aplicarea îngrăşămintelor cu azot în timpul vegetaţiei nu trebuie să depăşească momentul de consum maxim, iar cantitatea totală de azot nu va depăşi 50% din doza optimă economică.

e) Fertilizarea de stimulare a plantelor se face cu soluţii de îngrăşăminte, concomitent cu lucrările obligate de erbicidare, combaterea bolilor sau dăunătorilor ori odată cu executarea lucrărilor de întreţinere.

La cerealele păioase se aplică azot sub formă de uree dizolvată în soluţia de erbicid sau în soluţia preparatelor de prevenire a bolilor foliare şi respectiv de combaterea ploşniţei. Pe lângă uree, se pot adăuga cantităţi corespunzătoare de microelemente şi de substanţe fiziologic active cu scopul intensificării metabolismului plantelor.

Concentraţia ureei în soluţia de pesticid se diferenţiază în raport cu planta de cultură şi temperatură a aerului. Astfel, la grâul şi orzul de toamnă aflate în faze de formare a paiului, concentraţia de uree admisă este de 8%, la temperatura de 15°C şi de 6% când temperatura este de 20°C. Alte culturi (porumb, floarea-soarelui, cartoful, soia, tomate şi altele) nu tolerează ureea pe frunze dacă se depăşeşte concentraţia de 2,5% în soluţie.

Ing. Vasile TOMA, CLCA Batarci
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

֩ Comentarii