Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Sfinţii şi nesfinţii Mărţişorului

Denumirea provine de la Marte, zeul roman al forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

1 Martie – Se fac şi se dăruiesc mărţişoare.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, înainte de răsăritul soarelui, copiii, fete şi băieţi, primeau de la părinţi în dimineaţa zilei de 1 martie câte un mărţişor. Se credea că cei care purtau mărţişorul vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi.

Prima zi a primăverii este şi ziua Babei Dochia, o bătrână zeiţă agrară, care moare de 1 martie şi renaşte de Mucenici, pe 9 martie. În această zi nu se lucrează, pentru a nu o supăra pe Baba Dochia, care trimite timpul friguros.

9 Martie – Mucenicii sau Măcenicii (40 sau 44, în funcţie de tradiţia din zonă)

În această zi, biserica îi serbează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia. Femeile fac mucenici (sfinţişori) în formă de opturi, pe care-i duc la biserică pentru a-i împărţi la săraci. Se beau 40 de pahare de vin sau de ţuică pentru a fi „sănătos şi să nu se lipească bolile“.

Este ziua în care este bine să se pornească aratul. Tot acum se întorc şi berzele, iar cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată primăvara. Dacă va îngheţa şi va fi frig, este semn că iarna va continua până de Sfântul Gheorghe (23 aprilie).

17 martie – Alexie, omul lui Dumnezeu; Ziua Şarpelui

Alexie este stăpânul vietăţilor care în timpul iernii stau sub pământ, în scorburi, sub pietre sau în apă. De ziua lui Alexie, pământul se deschide şi toate aceste vieţuitoare încep să iasă afară. În anumite regiuni, această zi mai poartă şi denumirea de Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui sau Retezatul Stupilor, pentru că reptilele ies în căutarea soarelui, peştii încep să se zbată în ape şi albinele ies din stupi.

Tot acum, oile nu mai sunt hrănite cu fân, ci sunt scoase la păscut. Oamenii curăţă pomii fructiferi, ogrăzile şi ard gunoaiele, iar pescarii mănâncă  dimineaţa un peşte viu, pentru a avea noroc.

25 Martie – Buna Vestire (Blagoveştenia)

Îngerul Gavriil o vesteşte pe Fecioara Maria de harul şi binecuvântarea primite de la Dumnezeu, că va naşte pe Iisus, Fiul Domnului. Să munceşti în această zi este un mare păcat.

De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.
Este ziua în care oamenii bat clopotele şi fac mult zgomot, pentru a alunga spiritele rele. Pentru a-i determina să rodească, pomii fructiferi sunt ameninţaţi cu securea sau sunt udaţi cu ţuică. Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi de Paşte. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viaţa omului. Cine îi auzea pentru prima oară trilul trebuia să numere de câte ori cântă pentru a şti câţi ani mai are de trăit. Se zice că, după şapte ani, cucul se transformă în uliu.

26 Martie – Sfântul Teodor (Santoader)

Această sărbătoare are dată mobilă şi este celebrată în prima sâmbătă a Postului Paştelui. Odinioară, în ziua lui Santoader, tinerii necăsătoriţi se întreceau călare, mai ales că exista credinţa că Sfântul Toader are puterea de a se transforma în cal. Muncile feminine erau interzise, iar pentru respectarea acestei sărbători Santoader le răsplătea pe femei oferindu-le păr bogat şi lung. Fetele se spălau pe cap cu apa în care puneau fân din ieslea cailor.

Dana DUMITRIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2008

Vizualizari: 341



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI