Imprimati articolul

Feciorul lui Ion a’ lu’ Grigoria al Ionu’ Tomii din Remeţ

Nici nu ştiu cu ce să încep a vă povesti despre maramureşeanul din Mireşu Mare, pe care dacă îl întâlneşti se va prezenta ca un ţăran autentic: „feciorul lui Ion a’ lu’ Grigoria al Ionu’ Tomii din Remeţ“. Să vă spun mai întâi că de fapt îl cheamă Ioan Mătieş şi are un renume de mare gospodar, cel mai important agricultor din Maramureş? Sau poate despre faptul că „m-a vrăjit“ cu poveştile sale? Parcă vorbeam cu un Ion Creangă maramureşean, cu amintiri din copilărie pe măsura marelui povestitor.

Te va invita din reflex la el acasă. Aşa sunt maramureşenii, gazde de vocaţie.

Deşi are un apartament în Baia Mare, locuieşte mai ales la fermă, pentru a fi mereu aproape de problemele, multe, pe care le are. Această casă îl caracterizează foarte bine: un amestec de tradiţie şi modernitate, cu obiecte şi corpuri de mobilier de factură populară, expuse ca într-o expoziţie printre componentele moderne ale vieţii de zi cu zi.

Îţi trebuie ceva vreme să vizitezi toată curtea aceea imensă cu silozuri, cu uscător de cereale, cu cele două mori, una de grâu alta de porumb şi încă o presă de ulei şi câte şi mai câte. Şi după ce afli că în momentul în care a început nu îi ajungeau bani nici pentru înfiinţarea societăţii, sprâncenele ţi se vor arcui cu siguranţă a mirare.

Fireşte, veţi fi curioşi să aflaţi povestea. Ea în sine nu este una spectaculoasă. Un împrumut făcut cu greu, bani gospodăriţi cu grijă şi eficienţă: „Era vremea caritasului, dar nu m-am lăsat ispitit pentru că eu nu am crezut niciodată că e posibil, mai bine zis normal, că posibil am văzut că e, să câştigi fără muncă, eu
mi-am văzut de treabă şi nu-mi pare rău“.

A ajuns la un moment dat să adune în jur de 1.200 ha de teren agricol. Acum a mai renunţat la o parte din el, pentru că nu tot era de calitate, iar input-urile erau foarte scumpe. A existat şi momentul în care a fost nevoit să lase şi cele 60 ha de livadă, dar, aşa cum afirmă, „orice privire în urmă m-ar fi dus la faliment“.
Nu ştiu dacă presiunea greutăţilor ori tenacitatea şi dezinvoltura cu care se manifestă la fiecare pas l-au determinat să facă tot timpul ceva. „Când alţii distrugeau, eu cumpăram de la fier vechi.“

Oricum, vă doresc să-l întâlniţi măcar şi din întâmplare să vă molipsiţi de optimismul şi bucuria de a trăi pe care rar ţi-e dat să le mai vezi în România mileniului III. „Pentru mine viaţa este ca un concediu“.

Adrian NEDELCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.4, 16-29 FEBRUARIE 2008

֩ Comentarii