Imprimati articolul

Vremea mărturisirii

În primele secole ale creştinismului, Biserica s-a îmbogăţit cu cei mai mulţi mucenici. Atunci, pentru creştini virtutea cea mai mare era mărturisirea credinţei. A rosti numele lui Hristos era un act de curaj.

Deşi creştinii nu se expuneau în mod voit în faţa asupritorilor, pentru că era un fel de smerenie care îi determina să nu ispitească pe Domnul Dumnezeul lor, ei erau descoperiţi în momentul în care stăpânitorii acelor vremuri îi forţau să se închine la idoli.

Unul dintre aceşti mărturisitori pe care îl sărbătorim pe 17 februarie este Sfântul Mucenic Teodor, numit şi Tiron pentru că făcea parte din oastea Tironilor, adică a recruţilor. Pentru că nu a răspuns chemării păgânilor, au încercat să-l oblige, dar el i-a înfruntat, mărturisind: „Fiecare ştie cui ostăşeşte, iar eu ostăşesc Stăpânului meu Hristos. El este Dumnezeu, iar zeii păgânilor sunt idoli fără de suflet şi cioplitură de mâini omeneşti“.

Crezând că se va răzgândi nu l-au omorât imediat, lăsându-l încă o noapte. În acest timp el a mers şi a dat foc altarului zeilor, dovedind neputinţa acestora. Atunci l-au chinuit în diverse chipuri, culminând cu arderea în cuptor.

Minunea colivelor

De numele marelui mucenic se leagă şi aşa-numita minune a colivelor. Ea s-a produs la 50 de ani după moartea sa, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să îi batjocorească pe creştini a poruncit ca, în prima săptămână a Postului Mare, să fie stropite cu sânge de la jertfa zeilor păgâni toate proviziile din pieţele de alimente. Sf. Teodor i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie şi i-a spus acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). El este de atunci sărbătorit şi în prima sâmbătă a Postului Mare.

Sf. Ioan Casian, Cuviosul Gherman din Dobrogea

Mai târziu, după ce Biserica iese de sub teroarea fizică apare un alt fel de prigoană. Trebuie să nu uităm că perioada în care a apărut creştinismul era una plină de desfrâu. Plaga cea mai mare a Imperiului Roman care domina „lumea civilizată“ era tocmai imoralitatea.

Orgiile se ţineau în societăţile cele mai selecte. Oamenii se bucurau când vedeau sânge şi violenţă, plăteau pentru asta venind pe stadioane la luptele de gladiatori. De aceea mulţi dintre mărturisitorii creştinismului alegeau să se depărteze de această lume. Se retrăgeau în locuri pustii sau în comunităţi monastice.

Tot în acea perioadă au apărut şi ereziile. Împotriva lor trebuia luptat cu arma cuvântului. Mulţimea trebuia apărată de lupii cei cu chip de oaie.

Printre cei care au înţeles deopotrivă ambele forme de luptă pe care le-am amintit mai sus se numără şi cei doi sfinţi români originari din Dobrogea pe care îi sărbătorim de principiu pe 29 februarie (cum se întâmplă şi anul acesta), dar mai des pe 28 februarie, Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Sf Ioan Casian este autorul unei importate lucrări teologice: „Despre cele opt gânduri ale răutăţii“, dar şi cel care pune bazele monahismului în spaţiul occidental, scriind şi despre rânduiala acestor importante lucrări. Împreună cu prietenul lui Gherman a fost discipol al lui Ioan Gură de Aur.

Moaştele sf. Ioan Casian se află în Biserica St. Victor din Marsilia.

Încerc să amintesc pe cât îmi permite spaţiul acestei lucruri pentru că atunci când uităm că am greşit este posibil să o mai facem o dată. Astăzi ereziile s-au înmulţit, imoralitatea a căpătat aspecte tot mai subtile, iar prigoana fizică aproape că a revenit.

A recunoaşte că eşti creştin este în foarte multe locuri un act de curaj, te poţi acoperi imediat de ridicol sau şi mai rău de duşmănia celor din jur. Pentru mulţi o societate laică înseamnă mai ales o societate fără Hristos, alte divinităţi nu prea incomodează. Vremea mărturisirii revine şi despre ea vom mai vorbi.

Coliva

La început, coliva a servit ca hrană, fiind introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron.

Se face din grâu fiert şi este îndulcită cu miere sau cu zahăr. Este folosită mai ales în cultul morţilor deoarece exprimă cel mai bine credinţa noastră în nemurire şi înviere. Boabele de grâu sunt amintite de Domnul însuşi ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învie apoi în nestricăciune.

Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul.

Reţetă de colivă

Ingrediente

1 kg de grâu (arpacaş); 1/2 kg de nuci; 200-250 g de zahăr; coajă de la 1-2 lămâi şi de la 1/2-1 portocală; scorţişoară; rom sau altă esenţă; zahăr pudră şi, facultativ, cacao, bomboane, miere.

Preparare

Seara…

După ce se alege grâul, se spală în 9 ape călduţe (după cele 9 cete îngereşti) şi se fierbe în 3 litri de apă. Când începe să fiarbă apa, focul se dă mai mic, iar din când în când se mişcă oala (nu se amestecă cu lingura). După ce apa a scăzut aproape complet, se adaugă puţină sare şi zahărul, amestecându-se uşor cu lingura de lemn. Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este înflorit. După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălţuită şi se acoperă cu un ştergar umed pentru a nu face coajă.

… Dimineaţa

Dacă totuşi s-a format coajă, se îndepărtează. Se adaugă miejii de nucă ce au fost sfărâmaţi, apoi coaja de lămâie (eventual şi de portocală) dată prin răzătoarea mică, o jumătate de sticluţă esenţă de rom (ori altă aromă) şi scorţişoară; şi o lingură-două de miere, după gust.
Toată compoziţia se frământă bine cu mâna şi se aşază pe platouri.

Deasupra se presară, după dorinţă, ori un strat gros de nucă pisată, ori, cu ajutorul unei strecurători mici, unul de pesmet (din biscuiţi). Peste acest strat se pudrează zahăr farin. Pentru a nivela se foloseşte o foaie de hârtie cu care se presează uşor. Pe deasupra se formează o cruce din jumătăţi de nucă. Crucea se poate face şi din cacao cu ajutorul unui şablon sau din bomboane.

Adrian NEDELCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.4, 16-29 FEBRUARIE 2008

֩ Comentarii