Imprimati articolul

Se putea şi altfel

La capătul unei experienţe de o jumătate de secol în agricultura de stat, realizez că am probitatea profesională să exprim unele opinii cu privire la soarta dramatică a unui sector ce putea prezenta principalul nostru atu în competiţia agricolă europeană şi chiar globală.

Încerc să mă detaşez de motivaţiile care i-au îndemnat pe reformatorii noştri la unele decizii distructive şi să mă concentrez pe consecinţele economice ale acestora.

Ar fi fost bine dacă, pe locul fostelor IAS-uri, s-ar fi clădit un sector gestionat după regulile standard şi tendinţele moderne ale agriculturii capitaliste.

În date şi cifre, contribuţia sectorului de stat la asigurarea securităţii alimentare a României şi în livrările către export se exprima înainte de 1989 astfel: 4 milioane tone de cereale şi un şeptel de aproape 10 milioane de capete, care asigurau între 70 şi 95% din consumul de carne, lapte şi ouă al populaţiei urbane. Începând din 2003, contribuţia fostului sector de stat la asigurarea pieţei agroalimentare a fost înlocuită doar parţial de un număr relativ mic de societăţi, acum privatizate şi bine organizate.

Nu este vorba de nostalgii

Ajustarea structurală a agriculturii de stat s-a soldat practic cu dispariţia acesteia de pe scena economică a ţării. Parcă am fi avut parte de un blestem. În numai câţiva ani am reuşit să distrugem aproape tot ce se clădise într-o jumătate de secol.

Din nefericire, modul anarhic în care au fost concesionate, arendate sau privatizate activele acestui sector au condus la falimentarea în lanţ a unui număr mare de unităţi, iar acest act iresponsabil a avut ca efect economic abandonarea de către stat a peste 90% din patrimoniul funciar şi material.

Ultima decizie a Agenţiei Domeniilor Statului de a se debarasa de toate terenurile ce pot fi preluate de primăriile locale echivalează, în fapt, cu un abandon. În pofida unor idei preconcepute ale reformatorilor de ieri şi de astăzi, fermele şi complexele agroindustriale din agricultura de stat nu aveau nicio legătură cu modelele de organizare ineficiente, de tip comunist.

Să nu uităm că România a fost prima ţară din fostul bloc socialist care a avut curajul să importe, cu mulţi ani în urmă, modelele capitaliste de organizare a fermelor vegetale şi zootehnice, inclusiv a celor mai bune tehnologii de producţie din acel moment. Aceste ferme puteau fi baza de pornire pentru dezvoltarea unei agriculturi performante în context european şi global. Dar cu o condiţie: o reformă adevărată, cu privatizări făcute pe principii economice şi fără abuzuri.

Eu nu doresc să acuz pe nimeni. Dar ar fi un act de laşitate să nu spun deschis că reforma agriculturii nu a reuşit să realizeze decât împărţirea pământului în parcele de dimensiuni mici pe care este dificil să foloseşti metode moderne de producţii şi să obţii recolte bune.

Nimeni nu putea opri privatizarea în acest sector. Ea era justificată şi pentru a obţine eficienţă era de dorit ca acest proces să aibă loc. Noi însă trebuie să evităm perpetuarea pierderilor cauzate prin distrugerea agriculturii organizate pe forme moderne de cultivare şi mai ales să avem o strategie clară. Adevăratele reforme nu pot fi făcute folosind orice fel de metode şi cu orice preţ. Scopul lor trebuie să fie creşterea eficienţei şi îmbunătăţirea producţiei.

Costel EREMIA, analist economic
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

֩ Comentarii