Imprimati articolul

Bolile parazitare la păsări şi importanţa cunoaşterii lor (III)

Bolile parazitare ale animalelor, numite şi parazitoze, sunt cauzate de diverşi paraziţi pe care i-am sistematizat în prezentările precedente astfel:

1. PROTOZOOZE – sunt boli parazitare cauzate de protozoare flagelate păsărilor domestice, la care determină manifestări clinice destul de grave şi mai rar diagnosticate, cu totul întâmplător, la păsările sălbatice.

1.1. Trichomonoza păsărilor este o boală parazitară, digestivă, produsă de flagelaţi din familia Trichomonadidae, care afectează tineretul aviar, mai frecvent puii de porumbel şi de curcă şi mai rar pe cei de găină, fazan şi bobocii de raţă. Dintre păsările sălbatice, este afectat cu deosebire porumbelul sălbatic. Păsările adulte nu fac boala, dar sunt purtătoare şi eliminatoare de paraziţi. Incidenţa cea mai ridicată şi formele cele mai grave de boală se întâlnesc la porumbei.

Boala evoluează în toate sistemele de creştere, frecvenţa fiind mai mare atunci când condiţiile igieno-sanitare şi de alimentaţie sunt deficitare.

În condiţiile creşterii tradiţionale, Trichomonoza apare mai frecvent primăvara şi vara, când tineretul aviar este mai numeros. Contaminarea se face pe cale orală odată cu apa şi furajele, murdărite cu excrementele sau falsele membrane eliminate de către păsările bolnave sau purtătoare.

Boala evoluează singură şi în asociaţie cu boli bacteriene sau cu Histomonoza (o alta boală parazitară) şi se manifesta prin leziuni cu caracter predominant necrotic şi forme caracteristice în funcţie de evoluţia bolii şi de pasărea parazitată, cu localizare pe mucoasa diferitelor segmente ale tubului digestiv (bucofaringiană, esofagiană, cecală, a guşii, intestinală) şi ficat.

La porumbei localizările cele mai frecvente sunt cele buco-faringiene, caracterizate fie prin false membrane, alb-gălbui (de unde şi denumirea de „mălai în gât“), a căror detaşare lasă urme sângerânde sau noduli localizaţi la comisura ciocului, partea superioară a faringelui, dar şi pe esofag, care deformează regiunea respectivă.

La curcă, găină şi raţă sunt mai frecvente localizările hepatice şi intestinale şi mai puţin cele bucofaringiene. Leziunile hepatice, la porumbei şi curci, constau în noduli de culoare albă – sidefie, de diferite mărimi, bine delimitate de ţesuturile normale ale ficatului.

Semnele clinice ale bolii nu sunt caracteristice, fiind diverse datorită numeroaselor specii ale genului Trichomonas şi localizării lor, manifestându-se prin abatere, lipsa poftei de mâncare, diaree, slăbire, creştere încetinită şi mortalitate.

Diagnosticul bolii se pune relativ uşor dacă se au în vedere caracteristicile epizootologice privind existenţa bolilor şi manifestările anatomo-clinice prezentate, precum şi prin examene microscopice de laborator prin care se confirmă prezenţa parazitului.

Profilaxia se realizează prin măsuri nespecifice reprezentate de igienizarea adăposturilor şi a volierelor, efectuarea dezinfecţiilor curente cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT, asigurarea unei alimentaţii echilibrate şi creşterea tineretului aviar separat de păsările adulte

Tratamentul se face individual sau la întregul efectiv de păsări, prin administrarea de produse medicamentoase. La porumbeii voiajori sau de ornament se recomandă administrarea produselor FLAGELSTOP, ROMETRONIDAZOL sau COLUMBOVIOFORT.

Dr. Viorica Chiurciu, doctor în ştiinţe medicale
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

֩ Comentarii