Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Un lămâi pentru fiecare casă

Lămâiul, portocalul, mandarinul sunt plante citrice care provin din Extremul Orient, unde ating 6 m înălţime. În sud-estul Europei el se cultivă în zone cu climat călduros, fără variaţii mari de temperatură de la zi la noapte sau de umiditate.
La noi în ţară, lămâiul este doar o plantă de apartament, crescând până la 1,5 m. El se conduce ca tufă (arbust) şi se cultivă în vase cu amestec de pământ.

Date generale

Lăstarii lămâiului au într-un an 2-3 valuri de creştere. Frunzele trăiesc 2-3 ani şi se reînnoiesc treptat; dacă cad masiv este semn că modul de cultivare şi îngrijire este greşit.

Dacă din anumite cauze frunzele cad, planta formează alţi lăstari cu frunze, dar în anul următor lămâiul nu va rodi. Lămâiul este totodată o plantă remontantă; pe acelaşi lămâi poţi găsi flori şi fructe în diferite stadii de dezvoltare, inclusiv fructe coapte.
 
Pentru creşterea şi hrănirea normală a fructelor planta trebuie să aibă minimum 10 frunze sănătoase pentru fiecare fruct, iar alte frunze sunt necesare pentru hrana tulpinii şi a rădăcinilor. 

În perioada înfloritului, dacă lămâiul nu este scos afară se deschid ferestrele pentru a intra albinele să facă polenizarea. 

Florile apar pe ramurile anuale, foarte rar pe lăstari şi câte una sau mai multe la subsuoara frunzelor tot timpul anului, dar perioada principală de înflorit este primăvara, odată cu primul val de creştere a lăstarilor. 

Începutul rodirii

Lămâii altoiţi încep să rodească la vârsta de 3-5 ani, iar cei proveniţi din sămânţă la 8-10 ani. De la căderea petalelor până la coacerea fructelor, în condiţii de apartament este nevoie de 180-220 zile.

După prima legare, fructele cresc foarte repede, apoi creşterea încetineşte treptat, iar în faza de pârgă creşterea încetează.

În primul an de rod pe un lămâi se lasă 2-3 fructe; în anul II, 5-8 fructe; în anul III, 10-15 fructe; în anul IV, 20-25 fructe.

Când facem răritul fructelor ţinem cont că pentru creşterea şi dezvoltarea unui fruct sunt necesare 10 frunze. Practic, pe o ramură lăsăm 2 fructe la distanţă de 15-20 cm între ele.

Căderea fiziologică a fructelor are loc în mai multe etape, fiind determinată de supraîncărcarea pomului. Căderea în masă a fructelor este de nedorit şi se poate evita prin afânarea permanentă a solului din vase, prin menţinerea umidităţii şi a fertilităţii la un nivel optim.

Cerinţe

Lămâiul are nevoie de multă căldură, fiind sensibil la temperaturi scăzute. Temperatura optimă pentru creşterea vegetativă este de 16-18°C. Lămâiul începe vegetaţia când temperatura aerului este de 10-12°C, iar a solului de 11-12°C. În perioada înfloritului temperatura trebuie să nu fie mai mare de 18°C, întrucât florile avortează. 

Pentru creşterea şi coacerea fructelor temperatura optimă este de 19-22°C. 

Cerinţele faţă de lumină variază cu fenofaza şi temperatura aerului din apartament.

La lumină insuficientă frunzele cad, dar la temperaturi de 4°C lămâiul suportă întunericul 3-4 luni. Pe această particularitate se bazează păstrarea lămâiului la întuneric peste iarnă în camere sau pivniţe unde temperatura nu trebuie să scadă sub 0°C. (Va urma)

Ing. Elena MIHALCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

Vizualizari: 15367



֩ Comentarii

 
֠ 1.     daroczi tibi -- (17-July-2010 )
am primit un lamai de vreo 35-40 cm.am schimbat pamantul anul trecut si a pornit bine planta.anul acesta frunzele au pe suprafata lor o substanta lipicioasa,cleioasa.din ce cuaza.

֠ 2.     odo -- (18-August-2010 )
Salut tuturor! Am un lamai nealoit de vreo 4 ani...l-am mutat intr-un ghiveci mai mare pentru a creste mai armonios dar, tot intampin o problema: ii cad toate ramurile si frunzele. Tulpina este in stare foarte buna, radacina la fel, pamantul nu contine gandaci, rame, purici si alte organisme care ii poate dauna. De udat nu il ud in exces pentru a nu intra pe respiratie anaeroba, iar mediul ambiant este foarte propice cresterii si dezvoltarii... Aveti vreun remediu pentru aceasta problema?

֠ 3.     diana -- (20-December-2010 )
amun lamai cumparat dintr-o revista dar a inceput sa-i cada frunzele iar acum a inceput sa i se usuce varfui.ce trebuie sa fac? am un lamai cumparat dintr-o revista si de cand l-am luat ii cad frunzele iar acum incepe sa i se usuce varful;ce trebuie sa fac?

֠ 4.     sorin -- (28-January-2011 )
am un lamai de 12 ani dar nu a inflorit pana acum ;am incercat sa il altoiesc dar nu a prins altoiul;radacina este dezvoltata deasemeni si coroana ;il fertilizez din 3 in 3 luni;ce pot face;cu multumiri.

֠ 5.     Mihai -- (21-July-2011 )
stiu pe cineva care creste lamai de multi ani si va poate ajuta cu sfaturi, datele lui de contact le puteti gasi aici http://planteexoticeghiveci.blogspot.com/

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI