Imprimati articolul

Istoria de lângă... istorie

Milioane de români de peste Carpaţi au rupt la 1 decembrie 1918 lanţurile robiei multiseculare şi şi-au manifestat dorinţa fierbinte de a trăi alături de fraţii lor într-un stat unitar, dar de la dorinţă până la realizare mai era un pas de făcut.

Asasinate, jafuri, incendiu

Ungaria grofilor, în frunte cu guvernul Károly de la Budapesta, dar şi maghiarii ardeleni conduşi de Apathy, rectorul Universităţii maghiare de la Cluj, nu putea admite pierderea Transilvaniei – mărgăritarul cel mai preţios al coroanei maghiare.

În aceste condiţii, Consiliul Naţional Român trimite la Iaşi delegaţi care cer intervenţia imediată a armatei române, singura în stare să pună capăt haosului şi anarhiei. Armata română slăbită este primită cu entuziasm delirant de populaţia românească.

Cucerirea Clujului

Ajunşi la râul Mureş, românii trebuie să se oprească. În numele armatelor aliate, generalul Franchet d’Espérey încheiase cu ungurii un armistiţiu la Belgrad „în care, spune Constantin Kiriţescu, în necunoştinţă de stările de lucruri de aici, fixase râul Mureş ca linie de demarcaţie între armatele aliaţilor şi cea ungară“.

În urma unor tratative îndelungate cu generalul francez, în cursul cărora prietenul românilor, generalul Berthelot, a dat un preţios sprijin, armata română trece Mureşul şi în ziua de 24 decembrie unităţile Diviziei a 7-a defilează în centrul Clujului în mijlocul manifestărilor de bucurie ale românilor veniţi din întreaga zonă să-şi întâmpine fraţii.

Trebuie să spunem că aliaţii noştri nu au îngăduit ca teritoriul Transilvaniei să fie luat sub control, deşi înainte de intrarea României în război Antanta recunoscuse limita răspândirii noastre etnice. Acum, linia arbitrar fixată se întindea de-a lungul Munţilor Apuseni şi lăsa în afară regiuni locuite în marea majoritate de români, zona Aradului, Bihorului şi Satului Mare, precum şi întreg Banatul.

Acţiuni disperate ale maghiarilor

Între timp, în capitalele ţărilor aliate delegaţiile ungare întrebuinţează toate legăturile de rudenie şi de prietenie care-i lega de personalităţile de seamă din Europa. La rândul lor, social-democraţii maghiari insistă pe lângă organizaţiile internaţionale în scopul păstrării Ardealului, iar la Debreţin şi Oradea o nouă armată ungurească începe să se reconstituie din cioburile celei vechi.

În spatele liniei de demarcaţie teritoriul este ocupat de „gărzile roşii“, „gărzile de oţel“ sau voluntari iredentişti, care poartă la chipiu inscripţia „Pentru Ardeal“. Au loc execuţii în masă. Numai în judeţul Arad, din noiembrie 1918 şi până în februarie 1919 au fost săvârşite 300 de omoruri, toţi cei executaţi fiind români.

La conferinţa de Pace de la Paris, delegaţia română, condusă de Brătianu, depune eforturi deosebite pe lângă Consiliul Militar Interaliat, prezidat de mareşalul Foch, ca să permită României luarea sub control a întregului teritoriu, la care avea dreptul conform tratatului de alianţă din 1916.

În cele din urmă, Consiliul Militar a recunoscut dreptatea cererii românilor şi a admis menţinerea liniei de demarcaţie, fixând ca limită spre vest linia ferată Satu Mare–Oradea–Arad, fără a se permite intrarea armatei române în aceste oraşe.

Sârbii au ocupat Banatul

În Banat, după ce şi-a eliberat propriul teritoriu, armata sârbă a trecut Dunărea. Între timp, ungurii proclamaseră la Timişoara o republică socialistă sub conducerea unui Consiliu Popular Republican, dizolvat de către sârbi, care au ocupat întreg Banatul.

Prezenţa sârbilor a avut caracterul unei ocupaţii duşmane care a atras după sine violenţe, jafuri, deportări în masă. Delegaţia română la Paris a fost nevoită să intervină cu energie în mai multe rânduri ca să se pună capăt acestei stări de lucruri.

Cum bandele înarmate, ca şi atacurile armatei ungare căpătau proporţii, Guvernul român s-a văzut nevoit să ia măsurile necesare. „Se săvârşea, notează Constantin Kiriţescu, nu numai un act naţional, dar şi un act de umanitate faţă de populaţia care se sbătea în ghearele teroarei.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2008

֩ Comentarii