Imprimati articolul

„La rânduieli noi, tot noi“

Fac ce fac şi, de la o vreme, mă tot întorc în timp punând alături cioburi de adevăr din vremurile prin care am avut norocul să vremuiesc eu însumi. Oare de ce o fi simţit genialul anonim să tot repete în capul unui basm că „a fost odată ca niciodată“?
Iau deci seama la puzderia de amintiri şi gândesc că aşa va şi fiind cu viaţa noastră. Odată ca niciodată. Uninominalele care bântuie precum ciuma lui Caragea, de parcă lumea toată, de ieri, de azi dar mai cu seamă de mâine ar sta proptită în toiagul genialei descoperiri, sistemul nou de vot aşadar nu face altceva decât să adeverească, încă o dată, că nimic nu-i nou sub soare.

Priviţi, aşadar, Dumneavoastră boieri mari, listele de candidaţi şi veţi înţelege ce vreau să spun. Adică, la rânduieli noi, tot noi! Ei cu alte cuvinte. Parlamentarii de profesie. În păr! Şi ca şi cum noi, adică cei chemaţi să aleagă, am avea orbul găinilor, pe lista pretendenţilor la jilţurile parlamentare se mai adaugă şi câţiva neica nimeni. Pe care votanţii nu i-au văzut, nu i-au cunoscut şi, drept urmare, habar nu au cine sunt. De ce treaba asta? Uşor de ghicit! Parlamentarii de profesie nu au în fapt contracandidaţi de marcă. Aşa că, la palat, etichetele cu numele ocupanţilor de fotolii de până acum vor rămâne întru veşnicie. Cu rânduieli şi cu pomeni dintotdeauna cunoscute.

Întreba cineva, deunăzi, nedumerit de gogomănia legiuitorilor, cum de s-au putut nota majorări de simbrii cu 50%? Adică chiar le-o fi păsând „aleşilor“ de până azi de sărmana dăscălime? Dacă te-ai lua după sforăiturile lor, mai că ai crede că nici n-au ştiut ce fac! Şi, vorbă biblică – „iartă-i, Doamne, că nu ştiu care le e rostul!“ Numai că, cei mai harnici lătrăi sunt tocmai dascălii universitari. Aşa că, cu un ochi la slănină, au votat fără să stea pe gânduri. Fiindcă, faceţi suma! Afacerile, afaceri! Binefacerile de parlamentar cât cuprinde! Lefşoarele de dascăli – ce să mai vorbim? Aşa că trai nineacă pe banii celor care au naivitatea, ca să nu zic prosteala, să mai creadă că „legiuitorii ştiu ei ce fac!“

Păi sigur că ştiu! Priviţi-i acum, în campanie, cum nu mai încap de osânză pe micile ecrane şi dumiriţi-vă! Cândva, odată ca niciodată… vorba povestitorului de basme, cândva aşadar cineva a avut ideea ca demnitatea de parlamentar să fie limitată. În timp, adică. Cel mult două legislaturi. Cum e şi cu preşedintele ţării, adică. Bună gândire. Numai că pe iniţiatorul în cauză l-a mâncat lupul. Haita, adică! Fiindcă ziceau dumnealor că nu pot refuza „dorinţa poporului“. Măi să fie!

Mi-e teamă însă, tare teamă că nominalele din noiembrie sunt o mare cacialma. Şi că nu mai e prea multă vreme până când despre România, despre această ţară întemeiată cândva în veşnicie, se va spune, nostalgic, „a fost odată ca niciodată“. Cât despre vot, va fi încă o dată cum a fost dintotdeauna.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

֩ Comentarii