Imprimati articolul

Schimbările climei şi implicaţiile pentru agricultură

Agricultura mileniului în care am păşit impune o activitate umană care trebuie să răspundă la solicitări majore, mult mai ample şi mai grave decât agricultura secolelor precedente, de răspunsurile pe care le va da depinzând însăşi supravieţuirea omului şi calitatea vieţii acestuia pe pământ.

Misiunea principală a agriculturii viitorului este de a asigura securitatea şi siguranţa alimentară a populaţiei globale (în creştere spre 9 miliarde de locuitori, în 2050), de a corela armonios măsurile de creştere cantitativă şi calitativă a producţiei agricole destinate alimentaţiei, cu cerinţele de dezvoltare ale producţiei de biocombustibili concomitent cu protejarea ecosistemelor şi decuplarea creşterii economice de degradarea mediului.

Atingerea dezideratului de dezvoltare durabilă – dar şi din ce în ce mai performantă a agriculturii – este realizabilă în condiţiile contracarării marilor provocări globale actuale care se potenţează reciproc: schimbările climatice globale, restrângerea drastică a biodiversităţii speciilor de organisme, implicit a resurselor genetice de valoare, încă neexploatate pe deplin, procesele de degradare, erodare şi poluare a solului, suportul perenităţii vieţii pe pământ, generatorul universal de hrană pentru toate vieţuitoarele, diminuarea resurselor de apă dulce.

Schimbarea climatică care se detaşează ca prioritate prin consecinţele sale economice, sociale şi politice la nivel mondial a fost demonstrată fără niciun echivoc de către Consiliul Mondial privind Clima – IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change – 2007), evaluându-se o creştere a temperaturii medii globale de 0,6°C în secolul trecut (0,74°C între 1906-2005).

În România, Administraţia Naţională de Meteorologie a evaluat o creştere a temperaturii anuale a aerului cu 0,5°C per ţară, cu încălzire semnificativă în regiunea extracarpatică.
Raportul de Evaluare al IPCC descrie o tranziţie accelerată către o lume cu o climă mai caldă, marcată de situaţii frecvente cu temperaturi extreme, inclusiv valuri de căldură, agravarea secetei în unele regiuni, uragane, precipitaţii mai abundente în emisfera nordică, topirea gheţarilor şi a gheţii arctice.

Raportat la o scară mai amplă de timp, pământul ar trebui să se plaseze în cadrul unei perioade interglaciare lungi, dar se pune întrebarea dacă omul nu a schimbat, involuntar, prin activităţile sale, evoluţia climatică spre încălzire, modificând bugetul energetic planetar. Astfel, responsabilitatea privind schimbările climatice este atribuită în proporţie încă greu de stabilit ciclului planetar normal şi activităţilor antropice, producătoare de emisiuni de gaze cu efect de seră.

Scenariile schimbărilor climatice prefigurează pentru secolul actual o încălzire în continuare, cuprinsă între 0,1°C şi 1,5°C până în anul 2029 şi de 4,0°C şi 5,0°C până în 2099, în funcţie de restructurările activităţilor antropice efectuate în timp real. Referindu-ne la domeniul agriculturii, fiecare dintre manifestările meteorologice deviate de la normal exercită efecte negative devastatoare, care merg până la distrugeri integrale de recolte, periclitarea vieţii animalelor şi a oamenilor şi, în final, a economiei ţărilor afectate.

Astfel, încălzirea globală a pământului va provoca o creştere a nivelului mărilor şi oceanelor cu 18 până la 59 cm, restrângând suprafaţa uscatului în toate ţările costiere, cu efecte directe şi indirecte asupra agriculturii (diminuarea terenurilor agricole, migraţia populaţiei etc.). Restrângerea zonelor favorabile pentru practicarea agriculturii este determinată de creşterea frecvenţei şi intensităţii evenimentelor extreme cauzate de încălzirea globală, în special a secetei şi inundaţiilor.

În România, agricultura s-a confruntat frecvent cu seceta, un fenomen endemic acutizat recent, care afectează 3,97 milioane ha, din care 2,87 milioane ha reprezintă teren arabil din principalele zone agricole ale ţării, cu precădere cele din sud şi sud-est. Vremea lipsită de precipitaţii este marcată de temperaturi crescute peste media multianuală, lipsă de apă, vântul, căldura, care exercită influenţe negative asupra solului, asupra apei din sol, de la suprafaţa solului şi a celei freatice, cu consecinţe asupra vegetaţiei spontane, păşunilor şi fâneţelor, plantaţiilor de pomi şi viţă-de-vie, pădurilor şi, mai ales, asupra recoltelor plantelor de câmp. Creşterea frecvenţei şi duratei secetei determină nu numai diminuarea zonelor favorabile şi schimbarea locaţiilor acestora, ci şi a sistemelor de exploataţie agricolă şi a tehnologiilor implicate, a sortimentelor de genotipuri de plante şi animale, a sistemelor de asigurare a protecţiei organismelor vii şi a mediului.

Principalul mijloc de contracarare a secetei şi a fenomenului de deşertificare, care se extinde global, în prezent pe 6.200 milioane ha, este reprezentat de irigaţii, dar, din păcate, aplicate numai pe 330 milioane ha şi nu cu cele mai eficiente tehnici. În ţara noastră au fost amenajate 3,2 milioane ha în sisteme de irigaţii, din care au rămas potenţial utilizabile în anul 2007 cca 700.000 ha. Apa va deveni „cheia de boltă“ a dezvoltării durabile şi, de ce să nu spunem, a prezentului şi viitorului omenirii.

Reamintesc că, deşi suprafaţa globului pământesc acoperită de ape este de 71%, numai 2,5% din volumul total revin apei dulci. Ca urmare a exploziei demografice, a intensificării utilizării apei la nivel mondial în tot mai multe domenii de activitate, precum şi a încălzirii globale planetare, resursele de apă dulce disponibile scad treptat şi substanţial.
Astfel, de la 7.000 m3 ce reveneau în anul 2000 per an per cap de locuitor, se estimează o diminuare de până la 5.100 m3/an/cap de locuitor în anul 2025.

Dintre principalele sectoare care folosesc cantităţi mari de apă, agricultura se detaşează ca cel mai mare utilizator de apă dulce, o evaluare făcută în anul 2000 indicând că aceasta a folosit 67% din totalul apei dulci disponibile. Pentru anul 2025 se prevede o creştere a cerinţelor de apă ale agriculturii de 1,2 ori, ale industriei de 1,5 ori, iar a consumului casnic de 1,8 ori.

Lester Brown, coordonatorul Institutului Mondial de Politică Planetară, autorul Planului B.3.0 „Mobilizare pentru Salvarea Civilizaţiei“, consideră că „ceea ce ne trebuie în prezent este un nou concept, un nou mod de gândire asupra utilizării apei“, şi anume „o trecere la culturi agricole apte de a folosi mai eficient apa, precum şi orice măsuri care cresc productivitatea apei, în special a apei de irigaţii, orice măsuri care transformă grânele în proteină animală, mai eficientă în efectul de creştere a productivităţii apei“.

În Planul B.3.0, Lester Brown, având în vedere faptul că „scala şi urgenţa provocărilor pe care le avem în faţă sunt fără precedent“, declară că depinde de fiecare dintre noi să modificăm tendinţele de declin şi colaps ale civilizaţiei, întrucât „salvarea civilizaţiei noastre nu este un sport pentru spectatori“.

Redirecţionarea omenirii pe calea progresului durabil este un proces dificil, Lester Brown atrăgând atenţia că „alegerea drumului va trebui făcută de generaţia noastră, dar va afecta viaţa pe planetă pentru toate generaţiile care vor urma“.

Revenind la cercetarea agricolă românească, aceasta este în măsură să ofere materiale biologice – plante şi animale – cu toleranţă crescută la schimbările climatice globale, tehnologii agricole diversificate şi performante pentru culturi agricole convenţionale şi noi – biotehnologice (OMG) şi ecologice în coexistenţă, sisteme de protecţie a culturilor şi mediului înconjurător, sisteme perfecţionate de valorificare a apei, în special a irigaţiilor. Rămâne doar ca beneficiarii acestora, agricultorii, să le folosească, să le pună în practică.

Acad. Cristian HERA, preşedinte ASAS
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

֩ Comentarii