Imprimati articolul

Eminescu la Floreşti

În sud-estul judeţului Gorj, undeva la nordul Craiovei, lângă Filiaşi, teritoriu cunoscut prin frumuseţea şi varietatea formelor de relief, prin bogăţiile lui naturale, se află şi satul Floreşti, cu oameni harnici şi primitori, care sunt încă reverberaţia paşilor poetului Mihail Eminescu pe cărările pădurii Arpadia şi pe malurile râului Gilort. Poetul s-a retras aici în vara anului 1878, la recomandarea doctorului Kremnitz (medicul familiei regale), pentru refacerea sănătăţii, invitat fiind de Nicolae Mandrea, la conacul său din Câmpul Cerbului. Conacul era amplasat la confluenţa dealurilor pe care se mai întinde şi azi – ca şi în vremea lui Eminescu – o parte din Pădurea Carpadia.

De fapt, sejurul lui Eminescu s-a datorat, în mare parte, stăruinţelor tinerei Zoe Bălcescu, soţia magistratului Nicolae Mandrea, nepoată de frate a lui Nicolae Bălcescu, talentată scriitoare şi pictoriţă, admiratoare a marelui poet.

Într-o scrisoare către colegii din redacţia Timpului, poetul aprecia ţinutul ca fiind deosebit de pitoresc: „Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate Convorbirile cu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mandrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate“.

La Floreşti, poetul a stat singur în tot conacul şi era foarte mulţumit. Râurile, codrii, şesurile, dealurile olteneşti, munţii în depărtare, totul era exact ce-i trebuia să-şi refacă sănătatea. Aici a tradus numeroase pagini din faimoasele „documente Hurmuzaki“ pentru care i se încredinţase „un onorariu de câteva mii de lei, mai mult ca o înăbuşire a susceptibilităţilor“ (G. Călinescu), a finalizat poemul Scrisoarea III compunând şi alte poezii, precum „Pajul Cupidon“, „O, rămâi…“, „Pe aceeaşi ulicioară“, „De câte ori, iubito“, „Rugăciunea unui dac“, „Atât de fragedă“ etc.

Poezia „Freamăt de codru“, spun eminescologii, are trimitere spre „fata popii cea ocheşică“, îndrăgostită de Eminescu.
Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară

Tuturora.
Recitând doar două strofe din poezia dedicată odraslei bisericeşti, uşor ne putem da seama că Eminescu n-a rămas chiar indiferent la ademenirile acesteia.
Se întreabă trist izvorul:
– Unde mi-i crăiasa, oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare

Cu piciorul?
Am răspuns: – Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru Vara-ntreagă.

An de an au loc aici manifestări culturale intitulate chiar aşa – „Eminescu la Floreşti“, cu pelerinaje la biserica veche din Floreşti, la bustul poetului, precum şi spectacole de muzică şi poezie din lirica eminesciană.

La Floreşti există şi un muzeu fotodocumentar închinat lui Eminescu. Din păcate, abia de se deschide de două ori pe an, în rest uşile sunt ferecate. Printre puţinii semnatari în cartea de onoare a Muzeului Memorial Mihai Eminescu s-au aflat Sabin Bălaşa, Gabriel Bacovia, unul dintre nepoţii poetului George Bacovia, fostul şef al culturii gorjene, Viorel Gârbaciu şi îndeosebi elevi ai şcolilor de pe raza comunei Ţânţăreni.

Locul s-a însufleţit pur şi simplu prin trecerea acestui mare spirit al neamului nostru.

Gheorghe MOHOR
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2008

֩ Comentarii